Încep lucrările de modernizare a unui drum comunal
În scurt timp, vor începe lucrările de modernizare a unui drum comunal situat în municipiul Petroșani. În urma licitației, contractul lucrării este în valoare 4.758.999 lei și a fost câștigat de firma Zona D, societate cu sediul în Petroșani, economisându-se astfel peste 250.000 lei. Peste 5 kilometri de drum vor fi modernizați în urma contractului. Totodată, proiectul prevede și amenajarea și repararea unor podețe, dar și realizarea altora noi.Termenul de finalizare a lucrării a fost stabilit la
Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Carosabilul este încadrat în categoria drumurilor comunale. Structura rutieră actuală este formată din straturi de balast și piatră spartă care prezintă defecțiuni specifice drumurilor pietruite, sub formă de gropi, denivelări și făgașe, fapt care împiedică desfășurarea normală a circulației și conduce la generarea de praf pe timp uscat, respectiv de noroi pe timp umed. În zona Dâlja își au domiciliul mai multe familii. Pe timpul iernii sau atunci când plouă abundent, drumul este aproape impracticabil.
Monika BACIU