Locomotiva unui tren marfar a luat foc. Trenul transporta biocombustibil lichid
Pe timpul acestei nopți, pompierii Detașamentului Petroșani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la locomotiva unui tren de marfă, care se deplasa pe relația Petroșani – Deva.
De urgență, 14 pompieri s-au deplasat la locul solicitării, mai precis la ieșirea din stația Triaj Petroșani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, constatând faptul că locomotiva împingătoare a trenului era inundată cu fum provenit de la unul dintre motoarele electrice, care a suferit defecțiuni tehnice.
Pompierii au solicitat decuplarea liniei de înaltă tensiune, după care au acționat cu mijloace de primă intervenție.
Pentru a se evita o posibilă propagare a incendiului, locomotiva împingătoare a fost decuplată de la garnitură și trasă la o distanță de siguranță.
În cele 22 de vagoane ale garniturii se transporta biocombustibil lichid.
După finalizarea măsurilor de siguranță, pompierii au însoțit locomotiva până la locul de garare, pentru a preîntâmpina alte situații de risc.
ISU Hunedoara