Incendiu la un apartament situat la etajul trei al unui bloc din Lupeni. O femeie a fost transportată a spital

Pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni și cei ai Detașamentului Petroșani au intervenit în această seară pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un apartament situat la etajul 3 al unui bloc de locuințe din Lupeni, strada Liliacului.
Intervenția s-a realizat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care una cu scară de intervenție la înălțime, dar și cu o ambulanță SMURD al cărei echipaj a acordat primul ajutor calificat și apoi a transportat la Centrul de Primire a Urgențelor de la Spitalul Municipal Lupeni o femeie în vîrstă de aproximativ 60 de ani care a suferit arsuri pe 60-70% din corp.

Din cauza fumului, 10 persoane, locatari ai blocului în care s-a produs incendiul, s-au autoevacuat. În același timp cu intervenția pentru stingerea incendiului s-a acționat cu un ventilator cu presiune pozitivă care a evacuat fumul din casa scării.

În urma incendiului au ars obiecte de mobilier dintr-o cameră a locuinței, cauza declanșării fiind în curs de cercetare. După primele constatări, se pare că persoana aflată în locuință a lăsat nesupravegheată o țigară aprinsă.

Victima se află sub supraveghere medicală de specialitate. Locatarii au revenit în locuințe, iar situația a revenit la normal.

 

ISU Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *