Incendiu izbucnit la o casă din Lupeni
Pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni au intervenit în această dimineață cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru a lichida un incendiu izbucnit la o casă de pe Calea Brăii din municipiu.
Când au ajuns la locul solicitării, echipajele operative au constatat faptul că incendiul se manifesta la acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la casele învecinate.
Proprietarul s-a autoevacuat la timp, iar pompierii au localizat și au stins incendiul în limitele găsite.
Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale, fiind înregistrate doar pagube materiale.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
INFORMARE PREVENTIVĂ
Respectați măsurile de siguranță și renunțați la improvizații!
-Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
-Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
-Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.
ISU Hunedoara