Încălzirea școlilor și învățământul dual, temele discutate la Inspectoratul Școlar Județean   

În urma convocării prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, astăzi a avut loc o întâlnire cu directorii unităților de învățământ din municipiul Deva, pentru a fi analizată situația asigurării încălzirii în sălile de clasă.

La discuțiile care au avut loc la Inspectoratul Școlar Județean au mai participat subprefectul Lorincz Szell și inspectorul general școlar adjunct, Marta Mate.

Potrivit situațiilor prezentate de către directorii școlilor, în trei unități de învățământ devene, Colegiile „Decebal” și „Regina Maria” precum și la Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, nu sunt probleme cu asigurarea căldurii, fiind deja în funcțiune centrale termice pe gaz, astfel că, dacă va fi cazul, cursurile pot începe cu prezență fizică.

Pentru celelalte șapte unități școlare lucrările de instalare și punere în funcțiune ale noilor rețele și echipamente de alimentare cu energie termică se află în diferite faze de execuție. În majoritatea cazurilor instalațiile vor putea fi puse folosite în luna decembrie a acestui an, cele mai multe probleme tehnice fiind cauzate de necesitatea redimensionării rețelelor electrice și de încălzire dar și de perioada de livrare a centralelor termice de mare capacitate.

Prefectul Călin Petru Marian a solicitat celor prezenți la întâlnire să găsească soluții pentru ca în școlile fără încălzire, elevii din clasele a VIII-a și a XII-a să poată să-și desfășoare cursurile în clase, dacă situația epidemiologică va permite acest lucru, acolo unde încălzirea se poate face, provizoriu,  cu surse electrice.   Totodată, diriginții claselor care nu-și pot desfășura activitatea în școală trebuie să aibă o foarte bună comunicare cu elevii și părinții pentru a fi stabilite detaliile procesului didactic, în funcție de fiecare situație în parte –  a subliniat Călin Petru Marian.

În cea de-a doua parte a întâlnirii cu directorii unităților de învățământ s-a analizat situația din învățământul tehnologic hunedorean, în special despre sistemul DUAL. Această formă de pregătire profesională poate asigura absolvenți calificați pentru diferite meserii solicitate de agenții economici cu activitate de producție. Instituția Prefectului sprijină această formă de învățământ și se implică prin diferite activități în colaborarea dintre Inspectoratul Școlar Județean, părinți, elevi și managerii firmelor care au nevoie de forță de muncă pregătită în meseriile cerute de piața muncii.

 

Prefectura Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *