Încă o licitație pentru lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructura anunță că se va organiza o nouă licitație pentru lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. Este nevoie de realizarea unei descărcări la Holdea. Situația este criticată de reprezentanții Asociației Pro Infrastructura care au atras atenția, în repetate rânduri, asupra acestui aspect.

“La 2 ani de la aprobarea proiectului tehnic pentru descărcarea traficului de pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva la Holdea, după nenumărate poziții publice ale comunității noastre în care ceream includerea lucrărilor suplimentare în contractul aflat în desfășurare, CNAIR a ales cea mai lașă și mai dezavantajoasă opțiune posibilă: o nouă licitație. Poziția constantă a oficialilor CNAIR a fost că licitațiile publice sunt proceduri de lungă durată din cauza contestațiilor. În cazul de față, ei au avut posibilitatea legală de a evita o astfel de procedură greoaie (…) Mai mult, este revoltătoare indecizia celor din CNAIR care au așteptat să facă acest pas de la finalul anului 2016 și până acum, amânând practic cu mai bine de un an deschiderea circulației pe acest tronson de autostradă de 21 de km!”, arată reprezentații Asociației Pro Infrastructura.

Cei de la asociația care monitorizează starea drumurilor din țară menționează că situația se putea evita dacă realizarea “bretelei” era inclusă în proiect.

“În loc să avem situația soluționată și lucrări în teren (sau chiar o nouă autostradă deja inaugurată), acum trebuie să așteptăm finalizarea licitației, neavând nicio garanție că aceasta se va încheia rapid, fără contestații și complicații, prin adjudecarea ei de către constructorul actual, Comsa, așa cum probabil este planul autorităților. Acest exemplu de tergiversare nepermisă, de fugă de responsabilitate prin alegerea celei mai dezavantajoase opțiuni pentru șoferi, dar foarte convenabilă pentru funcționarii statului român, ne demonstrează din nou incompetența, slugărnicia politică necondiționată și nepotismul „responsabililor” din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, disimulate prin vorbe goale, promisiuni fanteziste, minciuni și manipulare”, mai arată reprezentanții Asociației.

Lucrările pe lotul trei al autostrăzii, pe relația Holdea – Ilia ar trebui să fie terminate până la 1 decembrie 2018, potrivit lui Narcis Neaga, directorul CNAIR.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *