Sărbătoare mare pentru credincioșii ortodocși: Înălţarea Sfintei Cruci
Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota, de aceea este cinstită prin post aspru, fiind totodată considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Ziua de 14 septembrie mai este cunsocută în popor drept Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui.
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci în fiecare an pe 14 septembrie. Aceasta este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.
Sfânta Cruce a fost aflată din porunca Sfintei împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Datorită acesteia s-au găsit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul şi care sunt crucile tâlharilor răstigniţi odată cu El, patriarhul Macarie le-a spus să atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Femeia a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos.
După această minune, Patriarhul a poruncit Înălţarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul.
Sfânta Cruce este lumină şi binecuvântare pentru viaţa creştină, „deoarece este semnul credinţei în iubirea smerită şi milostivă a lui Dumnezeu, iubire mai tare decât moartea. De aceea, noi vedem în semnul Crucii semnul mântuirii, ca unire a noastră cu Dumnezeu. Iar când spunem «Doamne, ajută-ne!», «Doamne, mântuieşte-ne!», «Doamne, miluieşte-ne!», ne însemnăm cu Sfânta Cruce”, a spus PF Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit pentru ziua de 14 septembrie.
În popor, 14 septembrie înseamnă şi începutul toamnei
Ziua de 14 septembrie este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor.
A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.
Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchete de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.
Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.
Tot în această zi, în Bucovina se făceau acte ritualice contra duhurilor rele sau cu scop fertilizator. De pildă, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.
Conform tradiției populare, de Ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele și plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară.
În această zi, preotul sfinteste via și butoaiele de vin, pentru ca și în viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată. Strugurii din ultima tufa de vie nu trebuie culesi astazi. Ei trebuie păstrați ca ofrandă pentru păsările cerului și de aceea se numesc, în limbaj popular, strugurii lui Dumnezeu.
În serile culesului, podgorenii fac focuri din vița uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură și muzică.
Pe 14 septembrie, la biserică se sfințesc busuiocul, menta, maghiranul și cimbrul, considerate plante magice. Aceste plante îi apară pe credincioși de diverse boli, dar vegheaza și asupra păsărilor și animalelor din ogradă.
Monedele sfințite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliță aduc belșug și spor în muncă. De asemenea, se spune că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune și pește. Este recomandat să se țină post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului și a trupului.
În ziua Înălțării Sfintei Cruci nu este voie a se munci, pentru a nu atrage primejdiile. De acum se începe și bătutul nucilor, însă nu este voie să se consume fructul deoarece miezul are forma unei cruci.
Oamenii din popor cred că dacă va tuna în această zi de sărbătoare, toamna va fi una lungă. De asemenea, dacă ciorile se adună în gard, va cădea bruma.
news.ro