Înainte de Mărţişor. „Crucea de drimoc”, obicei inedit din Ţara Zarandului

„Acesta era mărţişorul copiilor din Basarabasa şi era o fală să umblăm cu această cruciuliţă în piept. Eram nerăbdători să auzim cucul, să îi aruncăm cruciuliţa”, povesteşte un localnic despre „Crucea de drimoc”, un obicei unic în ţară pe care l-a prins când era copil. Între timp, oamenii din Basarabasa au adoptat Mărţişorul şi au uitat de deprinderile locului.

„Crucea de drimoc” este un obicei foarte puţin cunoscut, chiar şi în judeţ. Se ţinea, din câte ştiu localnicii, doar în satul Basarabasa. „Totul porneşte din ziua de Bobotează, când se face „Păpuşa de lumină”, la care i se mai spune şi „Păpuşa Ciurlicatului”. Se meşterea pe înserate şi, cum se lăsau umbrele peste sat, se umbla cu ea prin gospodărie.

Obiceiul confecţionării şi purtării „Crucii de drimoc” a fost identificat şi recuperat de muzeograful  Monica Duşan, de la Expoziţia de Istorie Locală şi Etnografie Brad, o secţie a MCDR Deva. „Păpuşa de lumină” este, de fapt, un mănunchi de crengi luate din toţi pomii din livadă, crengi adunate împreună, la care se adaugă un fir de drimoc sau dărmoz, cum i se mai spune. Este un arbust care creşte în zona de deal şi de munte, asemănător cu socul. În latină, este cunoscut sub denumirea de „Virburnum lantana”. Are un lemn moale, gol pe dinăuntru, lucru care permite confecţionarea crucii”, explică muzeograful.

Mănunchiului de crengi i se adaugă apoi o lumânare, a aflat Monica Duşan: „Cu această păpuşă, în seara de Bobotează, se merge prin gospodărie şi se urează animalelor să fie sănătoase şi fertile în anul care începe: vacilor, să fie lăptoase, găinilor – „Să ouaţi, să nu cotcorezaţi” -, porcilor – „Să fiţi grosoci!”. Când se revine în casă, dacă sunt fete de măritat, trebuie să se desfacă „Păpuşa de lumină”, adică mănunchiul, peste capul tinerei, pentru a avea noroc la măritiş în acel an.”

Din acest mănunchi magic, bunicile sau mamele rupeau bucăţi anume: „Din crenguţele de drimoc, se iau două bucăţi mici, din care se va confecţiona crucea. Femeile mai aveau la îndemână aţă roşie, un ac mare şi cuţit. După ce se taie bucăţile de lemn la mărimea potrivită, începem să confecţionăm ciucuri mici, din firul roşu. Se fac trei asemenea ciucuri. Apoi, cu ajutorul acului, introducem firul prin miezul moale al crenguţei, fir cu care prindem ciucurii de capetele de lemn. Apoi cele două bucăţi de lemn se prind la mijloc, tot cu fir roşu, una de alta, în aşa fel să întruchipeze o cruce”, povesteşte specialistul secţiei Brad.

Crucea astfel meşterită avea doar câţiva centimetri şi se cosea pe o haină, cu capătul de lemn în sus. „Odată confecţionată, se prindea cu ac şi aţă pe cămaşa copiilor, pe piept, pentru a fi feriţi de boli, de deochi, de alte influenţe nefaste şi se ţinea pe toată durata anotimpului rece. Acest tip de cruce se punea şi în crucea grajdului pentru ca vitele să fie ferite de atacul moroilor, care le furau laptele şi le puteau chiar îmbolnăvi.”

Obiceiul din satul Basarabasa s-a pierdut în urmă cu ani buni, dar câţiva localnici îşi amintesc de vremurile copilăriei când se purta acest obiect magic în locul mărţişoarelor: „Când eram copil, bunica, la fiecare sărbătoare de Bobotează, ne făcea această cruciuliţă din lemn de drimoc, cu care umblam zile bune în piept, pe vestuţă. Se ţinea până cânta cucul. Cum auzeai această pasăre cântând, trebuia să mergi să i-o oferi că să ne cânte de an bun şi să fim feriţi de rele. Acesta era mărţişorul copiilor din Basarabasa şi era o fală să umblăm cu această cruciuliţă în piept şi nerăbdători să auzim cucul, să îi aruncăm cruciuliţa”, spune Tiberiu Măcin.

Monica Duşan crede că acest tip de lemn – drimocul – era ales datorită proprietăţilor magice puternice: „Poporul român l-a investit cu capacităţi protectoare  – îl găsim în „Crucea de drimoc” sau, la nou născuţi, se prindea pe mână tot cu aţă roşie pentru a-i feri de deochi, ori se mai punea în năframa de cap sau străicuţa, care se lega între coarnele vitelor pentru a le proteja. În această străicuţă, se adăuga şi un capăt de lumânare de la maslu, busuioc, usturoi şi alte plante cu calităţi magice.” Muzeograful îi îndeamnă pe toţi cei care ştiu de astfel de obiceiuri să încerce să le păstreze vii pentru că fac parte din zestrea neamului.

Laura OANA