Înainte de Dac Fest 2021. Germisara şi bătălia pentru apa termală (GALERIE FOTO)

Câţiva gladiatori defilează prin centrul staţiunii: bat cu armele în coifuri sau armuri, iar sunetul ascuţit al metalului atrage atenţia tuturor. Turiştii întorc uimiţi capetele şi privesc spre grupul de tineri care păşesc cu hotărâre către tabăra celor de la Terra Dacica Aeterna. Lângă străvechile terme romane din fosta Germisara, din câţiva paşi, treci graniţa secolului 21 direct în Antichitate.

Câţiva gladiatori din trupa Ludus Ursus Nigrus se pregătesc de spectacol, în timp ce publicul începe să se adune şi să îşi caute cele mai bune locuri, la umbră. În faţă păşeşte primul tânăr: „Luptă fără coif, are un trident şi o plasă de pescuit, de aceea îi spune retiarius.

Era şi cel mai iubit pentru că i se vedea faţa, era singurul gladiator care avea chip pentru public, ceilalţi erau cumva anonimi din cauza căştilor şi a coifurilor. Opozantul lui este un „scissor”, cel mai greu gladiator, care în mâna stângă are o armă ciudată, parcă este din filmele de groază, un soi de cârlig cu care agaţă sau taie.

 

Numele lui înseamnă foarfecă”, explică, printre aplauze, Paul Cheptea, fostul preşedinte al Asociaţiei Terra Dacica Aeterna. Actualul şef al reenactorilor, Lucian Panov, joacă excelent rolul de stăpân al sclavilor. Ca să îşi supravegheze luptătorii şi să le dea indicaţii, se amestecă printre spectatori şi, spre uimirea acestora, începe să facă tot felul de gesturi semn că, fie eşti dac, fie roman, luptător sau stăpân, comunicarea non verbală e deosebit de folositoare.

Doi dintre tinerii gladiatori încing o luptă straşnică: îşi aruncă armele, coifurile, apărătorile şi trec direct la … box. Din câteva lovituri, apar şi rănile şi spectatorii icnesc  la vederea sângelui. Când învinsul e pus la pământ, se cere publicului să îi decidă soarta: „Dacă îl lăsaţi să trăiască, strigaţi „Mitte”, dar, dacă vreţi să moară, ziceţi „Lugula!” În aplauzele oamenilor îndurători, gladiatorul se ridică şi altă pereche de luptători intră în arenă.

Meteorologii au anunţat o zi caniculară şi previziunile lor întrec aşteptările. Ai impresia că până şi metalul se topeşte.  Nici nu e de mirare că, atunci când se dau armurile jos, luptătorii sunt ieşiţi parcă de la saună. Dumitru Ursu, cel care a jucat rolul gladiatorului greu, de-abia respiră: „Luptele au fost dificile pentru că sunt echipat bine şi e foarte cald afară aşa că pierd repede din energie. Cămaşa asta de pe mine din zale, nituită, are vreo 12-14 kg, dar oferă o foarte bună protecţie. Prin urmare, schimb mobilitate şi energie contra protecţie foarte bună. Casca mai cântăreşte şi ea vreo 8 kg, plus tubul cu cârlig de pe mâna stângă are şi el trei sau patru kilograme, dar cel mai uşor e gladius-ul din dreapta, care e din lemn şi are doar câteva sute de grame.”

Chiar dacă e leoarcă de transpiraţie, gladiatorul scissor este nevătămat faţă de colegii lui zgâriaţi, loviţi şi răniţi. Pumnii le sângerează, iar spatele unuia este plin de iarbă mărunţită. Simularea luptelor antice este departe de a fi o joacă, mai ales când tinerii se lasă cuprinşi de valurile de adrenalină.

„Facem antrenamente destul de des, ne întâlnim la o sală unde exersăm atât lupte de echipă – pentru că avem şi înfruntări grup contra grup, dar exersăm şi lupte individuale, lovituri cu spada, cum să ne protejăm cu scutul”, răspunde Dumitru Ursu, întrebărilor.

Dacă luptele s-au terminat, îmbulzeala se mută către altă atracţie. Unul dintre daci e pur şi simplu înconjurat. Sunt zeci de copii şi adulţi cu mâinile întinse şi telefoanele gata pentru fotografii, iar motivul este lupul pe care dacul cu barbă îl duce, nu în lesă, căci nu s-ar cuveni o modificare de decor, ci cu frânghia. De acum, „dacul călător”, Alin Nuţ, îl are alături pe Şuier: „Este un câine lup cehoslovac. Este rasa cea mai apropiată ca asemănare fizică de strămoşul lup. Şi, cum dacii erau prieteni cu lupii, chiar steagul lor are cap de lup, l-am adus aici şi toţi copiii care au fost la ateliere sau la reprezentanţii au putut să facă fotografii cu el.

E foarte blând şi foarte cuminte. E un super căţel şi mă bucur că e parte din reenacmentul românesc”, spune dacul, în timp ce lupul de şapte luni i se urcă practic în braţe. După cum îşi ţine coada, ai crede că este speriat de mulţimea care îl copleşeşte cu laude şi mângâieri: „Este o poziţie normală la ei, şi lupii îşi ţin coada la fel, între picioare.” Câţiva metri mai încolo, două muieri şed pitite după un cort şi privesc „dihania”. S-ar trage către cortul cu mâncare, dar le e teamă că scapă sălbăticiunea: „Trăsnească!” oftează una: „Or adus lupu’ la staţiune! Doar-or ologi pă careva!” Tiptil, cu ochii după lup, femeile se trag încet către marginea taberei şi duse sunt.

Din zona bucătăriei, se strecoară arome cum numai la festivalurile antice poţi savura. Aici armele sunt scobitorile cu care vizitatorii capturează delicioasele măsline care înoată în miere, cuţite impresionante ale căror lame toacă verdeţuri, mojarul care zdrobeşte condimente şi pumnii dăciţelor care frământă de zor. „Pregătim amestecul pentru brânza moretum, adică pisăm coriandru, punem usturoi, pătrunjel tăiat mărunt şi rută, la care adăugăm ulei de măsline. Toate astea se amestecă apoi cu brânza. Se serveşte de obicei pe lipii, dar se poate şi pe pâine prăjită”, explică Ştefania Ursu, apoi completează: „E foarte bună! Era mâncarea legionarului, este rapid şi uşor de făcut.”

Alăturea, alte dăciţe se ocupă de globi, cunoscuţi ca fiind strămoşii papanaşilor. „Se fac din brânză dulce, care se amestecă bine, se dă forma rotundă, apoi se prăjesc, se dau prin miere şi se presară cu praf de piper. Romanii aşa mâncau, bucatele aveau trei feluri de gusturi”, povesteşte Vali Rădoi.

Ia bolul cu rotocoalele de brânză şi îl duce în spatele cortului, unde Alma Colcea se ocupă de sobă şi de bunătăţurile după reţete antice. Aici, chiar şi soba ingenios meşterită are povestea ei: „Dacă faci foc pe pământ, rămâne vatra pe care nu prea ai cum să o ascunzi. În caz că vin duşmanii, nu vrei să laşi aşa ceva în urmă. Aşa că romanii aveau aceste sobe, pe picioare; se puteau muta uşor şi poţi găti în mai multe moduri pe ele.

Poţi prăji, poţi fierbe, poţi face până şi diverse feluri pe grătar.” O oră mai târziu, desertul e pregătit din bucăţi de pepene verde amestecat cu pepene galben peste care se toarnă un răcoritor şi hrănitor sos de miere cu mentă. Să tot savurezi Antichitatea!

În altă parte a taberei, cei de la Terra Dacica Aeterna au montat atelierele. Angelica Bălos lucrează de zor cu acul. Pe lângă corturile unde femeile cos, ţes, deapănă, destramă şi iar împletesc, o construcţie de lemn atrage privirile. Este „strungul” unde Ciprian Pop îmblânzeşte lemnul.

Sub mâinile lui bucăţi cafenii de lemn iau forme felurite de vase şi boluri, iar locul miroase cald a inimă de arbore. Alături, un dac meştereşte papucei din piele.

A trecut un an de când Cristian Damiean a devenit un soi de „opincar”: „Între două confruntări, mai facem nişte mici încălţări care sunt miniaturi după modele din perioada antică. Cele mai mici au în jur de şase centimetri, iar modelul este atribuit triburilor celtice. Este un model care e posibil să fi fost purtat şi de către daci. Până la urmă, celţii au stat pe aici vreo 500 de ani! Am lucrat şi o pereche de încălţăminte mai complicat după un model descoperit cu câţiva ani în urmă pe un şantier arheologic din Germania. Sunt nişte mici bijuterii. Sunt numite tot carbatine, dar faţă de modelul clasic au închiderea în faţă peste picior şi diverse modele.”

Meşterul dac a realizat o pereche din acest model şi pentru fetiţa lui,  Alexia, o copilă care deprinde tainele arcului şi ale săgeţilor.

Un pas, doi mai încolo, pe un băţ înalt, artistul din tabăra dacilor modelează un chip de lut. Nu atât forma cenuşie atrage privirile, cât mişcările degetelor bărbatului care ba alintă pasta, ba o chinuie, ori o înconjoară cu palmele. Copleşit de zbucium, lutul pare un chip ţărănesc, apoi un filozof cu mustăţi şi barbă, după care totul întinereşte uimitor.

Viorel Marton oftează: „Poţi să faci asta timp de cinci minute sau să o faci în cinci luni. Nu mai ştiu dacă mi-i drag sau nu modelajul, nu am mai lucrat demult.”

Când vine vremea confruntărilor între trupele de daci şi de romani, publicul primeşte câteva minunate lecţii dintr-o istorie pe care mai nimeni nu o predă la clasă.

Dacă îl asculţi pe Paul Cheptea povestind despre cum luptau dacii – unii goi, alţii în straie şi alţii cu armuri şi scuturi ovale – despre dăciţe sau războinicele femei ale sarmaţilor, dacă priveşti defilarea dacilor şi apoi a legionarilor şi centurionilor romani, parcă vezi frânturi din viaţa din urmă cu două mii de ani. Dacă eşti atent la ce istorisesc membrii TDA, ai poarta vremurilor deschisă.

Când vine vremea ca Legiunea V Macedonica să înfrunte „barbarii”, publicul se strânge roată şi mai toţi îi încurajează pe daci. Ca să înţeleagă felul în care se mânuiesc armele, se face  „stop cadru” pe mişcări. Când se aude tare „statio!”, toţi încremenesc, iar, după lupte, strigătul „resurrectio!”, are puterea de a „învia” soldaţii căzuţi la datorie. Însuşi Regele Decebal înfruntă un legionar, îl ucide, apoi spre amuzamentul publicului, îi cercetează încălţările şi îi ia casca. „Oamenii ne-au primit foarte fain aici, luptele le-am imaginat ca şi când dacii şi romanii se luptă pentru apele termale din Germisara care erau cunoscute din acele vremuri ca fiind binefăcătoare.

Publicul de duminică este destul de numeros, sunt şi oameni care au preferat să vină la noi în loc să meargă la biserică”, spune râzând Lucian Panov. Copleşiţi nu de daci, ci de căldură, legionarii cer apă şi îşi toarnă şuvoaie sub armuri.

Festivalul Antic Aqua Sacra Germisara este o bună repetiţie înainte de mult aşteptatul Dac Fest. Cei de la Terra Dacica Aeterna pregătesc o ediţie care să compenseze evenimentul mic, fără public, din 2020, anul pandemiei. „Dacă totul merge după cum plănuim, o să avem peste 400 de reenactori, multe trupe din ţară, dar şi cele mai bine cotate asociaţii din Europa.

Ne gândim la Augusta Raurica din Elveţia, care este un model de reconstituire istorică, dar şi la cunoscuta „Legio XXI Rapax” din Germania. Vrem să ridicăm o fortificaţie mai mare şi mai solidă, trebuie să ne alegem şi evenimentul pe care vrem să-l reconstituim, să plecăm de la nişte fapte reale şi de acolo să construim povestea”, spune Marius Barbu, vicepreşedinte TDA.

Dac Fest 2021 va avea loc între 3 şi 5 septembrie, pe platoul de la poalele Măgurii Uroiului.

 

Laura OANA