În vizită virtuală de Ziua Internațională a Muzeelor

O parte dintre muzeele din județ și-au deschis porțile pentru vizitatori. Astăzi, de Ziua Internațională a Muzeelor cei de la Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului ne invită la o vizită virtuală.

”Casele Geoparcului sunt spații de vizitare în care păstrăm și expunem obiecte interesante din punct de vedere științific, artistic sau cultural, asemenea muzeelor. Prin intermediul lor, îi ajutăm pe turiști să descopere frumusețea și să înțeleagă importanța unui Geoparc. Astăzi, de Ziua Internațională a Muzeelor, vă propunem să parcurgeți o scurtă vizită, online, a Caselor Geoparcului, cu speranța că, în curând, le vom trece pragul tuturor, în siguranță”, spun cei de la Geoparcul Dinozaurilor.

Crearea Geoparcului Internațional „Țara Hațegului” a fost inițiată de Universitatea din București și este rezultatul unor studii interdisciplinare detaliate și al unei colaborări între universități, administrații locale, firme, școli și asociații. Geoparcul propune un plan de dezvoltare locală bazat pe conservarea patrimoniului natural și cultural, capabil să contribuie la dezvoltarea socio-economică și la întărirea identității. Geoparcul este un cadru de cooperare și inovare ce integrează cercetarea, educația și formarea profesională.

Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali.

Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului” cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural.

Dinozaurii pitici descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *