În urma investigațiilor de căutare, polițiștii hunedoreni au clarificat situația a trei minori dați dispăruți
Luni, în jurul orei 09:10, poliţiştii au fost sesizaţi prin intermediul Serviciului Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 de către un minor în vârstă de 13 ani, din comuna Almașu Mare, judeţul Alba, despre faptul că fost lăsat de părinți să presteze activități la o stână de pe raza comunei Baia de Criș (sat Cărăstău), însă a plecat de la stână şi s-a rătăcit. Minorul a precizat că se află pe raza satului Cărăstău și vrea să meargă acasă, dar nu mai știe drumul.
Imediat, patrulele de intervenție din cadrul Secțiilor de Poliţie Rurală Baia de Criș şi Crișcior au fost direcţionate în teren, minorul fiind identificat în scurt timp. Poliţiştii au luat legătura telefonic cu tatăl minorului, care a declarat că nu are posibilități să se deplaseze la sediul Secției de Poliție Baia de Criș pentru a-şi prelua fiul.
Prin urmare, poliţiştii au luat legătura cu reprezentanţii D.G.A.S.P.C Alba și cu cei ai Compartimentului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Almașu Mare, judeţul Alba, care au preluat minorul.
Totodată, minorul a fost condus la U.P.U. Brad, în vederea unui consult medical, din primele investigaţii rezultând că acesta nu a fost victimă a vreunei infracţiuni.
Tot ieri, poliţiştii au clarificat situaţia unei minore a căreia dispariţie a fost sesizată de către familie în data de 04.08.2019.
În acest caz, ofițerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului Deva a fost sesizat de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Dobra, (cu reşedinţa în Austria), cu privire la faptul că, în data de 03.08.2019, fiica sa, în vârstă de 17 ani, a plecat voluntar de la reşedinţa din Austria către România, însă nu a mai ajuns la domiciliul din comuna Dobra.
În urma cercetărilor efectuate, în data de 05.08.2019, minora a fost depistată în pe raza orașului Odobești, judeţul Vrancea, unde se pare că s-a deplasat de bună voie, alături de prietenul său, un tânăr de 23 de ani.
Minora nu a fost victima vreunei infracțiunii și le-a declarat polițiștilor că își dorește să locuiască împreună cu prietenul său. Membrii familiei minorei au fost informați telefonic cu privire la locul în care a fost depistată minora şi la faptul că aceasta nu a fost victimizată.
În data de 05.08.2019, în jurul orei 21:10, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de către o femeie din municipiul Hunedoara despre faptul că fiica sa, o minoră în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliul din municipiul Hunedoara (unde de afla în grija unei bunici, în timp ce mama, care avea custodia minorei, se afla în străinătate) cu intenţia a ajunge locuinţa tatălui său, în comuna Mărtinești, iar de câteva zile nu răspunde la telefon.
În urma activităților efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că minora în cauză se află în Centrului de Primire Minori în regim de Urgenţă din Deva, din data de 02.08.2019.