În trei zile, amenzi de 30.000 de lei

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat, la acest sfârșit de săptămână, activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, la acest sfârșit de săptămână, au fost desfăşurate în sistem integrat,  ample acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

 

În ultimele 3 zile, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 190 de sancţiuni contravenţionale (dintre care 175 doar pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală), în valoare totală de peste 30.000 de lei.

Spre exemplu, în data de  18.10.2020, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe raza orașului, la parterul unui bloc de locuințe,  funcționează un restaurant unde era organizat un eveniment privat.

Polițiștii au stabilit că în incinta localului se aflau 23 de persoane, care se pare că participau la un botez. Administratorului localului i-a fost adus la cunoștință că încalcă prevederile Hotărârii nr. 37 din 15.10.2020 a C.J.S.U. HUNEDOARA. Prin urmare, evenimentul a încetat deîndată, iar administratorul societății urmează a fi sancționat contravențional.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

*_Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport, să nu se expună la riscuri._*

*_Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni¬._*

*_Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii._*

*_Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!_* 

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *