În semn de recunoștință față de înaintași, un parc din Petroșani va fi denumit Regele Ferdinand I

Parcul de la piața centrală din municipiul Petroșani își va schimba denumirea. În semn de recunoștință față de înaintași, autoritățile locale au decis ca parcul să fie denumit Parcul Regele Ferdinand I. Redenumirea parcului se va face pentru a marca astfel Centenarul Marii Uniri. Ținând seama de importanța comemorării Centenarului Marii Uniri și a sacrificiilor românilor din Războiul de Reîntregire  a Neamului 1916 – 1919, precum și de aportul deosebit al Regelui Ferdinand I la făurirea României Mari și la întărirea statului nostru național, Consiliul Local al municipiului Petroșani, a propus întreprinderea tuturor măsurilor necesare în vederea redenumirii Parcului Pieței Centrale din municipiul Petroșani, drept Parcul Regele Ferdinand.

“Reținem că principele Ferdinand s-a ridicat la domnia Regatului României la 10 octombrie 1914, în urma morții unchiului său, regale Carol I, fiind încoronat la Alba Iulia ca Rege al României Mari în data de 15 octombrie 1922. Regale Ferdinand a luat hotărârea de a angaja România în primul război mondial de partea Antantei și cu sprijinul puternic al Reginei Maria, a lui Ion I.C. Brătianu și a bărbaților de stat responsabili ai vremii, a condus țara noastră cu înțelepciune prin încercările grele ale războiului. Merită evocată aici și hotărârea M.S. Regele Ferdinand în Prima Bătăție de pe Jiu și în numirea generalului Ioan Dragalina la comanda Armatei I – În situația actuală nu admit să se vorbească în retragere. Trebuie ca toată lumea, începând cu generalul commandant al armatei să desfășoare o energie extremă, trebuie a se utilize aptitudinea fundamentală a soldatului nostru: vrednicia la atac. (pasaj din Ordinul Comandamentului de Căpetenie nr. 2262 din octombrie 1916). Dacă municipiul Petroșani este astăzi sub administrație română, o datorăm îndeosebi eroilor armatei noastre din acele vremuri de restriște și comandantului lor – Regele Ferdinand I al României”, arată autoritățile locale de la Petroșani.

În plus, în perioada interbelică, cea mai importantă stradă din municipiul Petroșani purta numele iubitului rege din vremea Războiului de Reîntregire.

“Această stradă principală a Petroșaniului, fosta Kossuth Lajos – în perioada defunctului imperiu austro-ungar, a luat numele Regele Ferdinand în urma Marii Uniri. Pe această stradă se găseau instituții publice, magazine (…). Odată cu instaurarea republicii și prefacerile survenite după 19148, numele străzii a fost înlocuit, iar în perioada rgimului socialist clădirile acestei străzi au fost demolate. În prezent nu mai există în Petroșani nicio altă stradă, instituție publică, parc sau structură care să poarte numele Regelui Ferdinand. Această situație trebuie îndreptată și anul de grație 2018 oferă cel mai important moment”, mai arată autoritățile locale de la Petroșani.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *