În reluare
Mă pun să văd un film. Am pierdut demult pofta aia din copilărie când așteptam cu sufletul la gură o săptămână întreagă să văd policierul de sâmbătă (Mannix, dacă își mai amintește cineva) sau mai apoi serialul fluviu Dallas. Îmi aduc aminte cu ce nesaț sorbeam genericul după ce stingeam lumina în cameră ca ”să văd mai bine” la televizor.
Ei, câteodată, îmi mai vine, așa ca un palid ecou, dorința de a savura un film bun în intimitatea diluată (stau la bloc!) a locuinței mele. Așa că mă foiesc puțin în fotoliu în căutarea confortului maxim și încep căutarea. E un proces absolut empiric care se execută exclusiv din tarantela degetelor pe butoanele ”next” și ”back” ale telecomenzii. Optimismul e maxim pentru că, hai să fim serioși?, am 100+ de canale TV, cum să nu găsesc un film bun la care să mă uit?! Nu sunt pretențios: polițist, de acțiune, nerecomandat minorilor sau comedie romantică, what ever! Da’ să fie BUN!
Bun, bun, dar de ce nu m-am rugat eu să fie și nemaivăzut. Nu, nuu, în sensul de superlativ! Să fie nemaivăzut… de mine! Smucesc tot mai energic telecomanda pe toate canalele ca să scap de senzația insistentă de ”déjà vu”. Degeaba! Toate canalele de filme în care mi-am pus speranțele au program de ”repetir”. Pe direct sau încrucișat te poți uita acum la episodul ”n” din serialul ”M-am săturat!” ca peste două trei ore să te mai saturi o dată pe alt canal înfrățit. Cu filmele neseriale e la fel. Procentul ca să dai peste o reluare este cel puțin dublu față de șansa de a vedea și tu un film în primă vizualizare. Există firește și premiere anunțate, dar dacă ai chef marți de un film BUN, tot până sâmbătă sau duminică trebuie să aștepți, timp în care înveți pe de rost replici și scene din zeci de filme care se învârt pe toate canalele ca un linghișpir mediatic.
Nu spun că e foarte scump un abonament la televiziunea prin cablu, dar totuși mă aștept ca de banii ăia măcar de două trei ori pe săptămână să pot vedea și eu o producție cinematografică nouă programată printre oceanul de reluări. Nu se întâmplă asta, iar dacă câteodată sunt surprins de filme noi, nu reușesc aproape niciodată să le urmăresc cap-coadă. Sunt ”ieftine” de tot! Așa că în direct și în reluare Curierul, Hobbiți, sau urzeala mă ofertează mereu cu farmecele unei fripturi sleite.
Că am ajuns să mă bucur că nu e Crăciunul să fiu din nou ”Singur acasă 1, 2 și 3”!
Adrian SĂLĂGEAN
