În noile măsuri fiscal-bugetare pregătite de Guvern, se dorește a se ține seama și de vocea cetățenilor 

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, miercuri seară, că măsurile pregătite de Guvern au impact asupra oamenilor şi mediului de afaceri, aşa că, înainte de definitivarea propunerilor, este necesară o amplă consultare publică. Boloş susţine că orice act normativ semnat de Ministerul Finanţalor va respecta toate etapele de elaborare, avizare şi aprobare.

„Ministerul Finanţelor îşi continuă rolul de integrator al propunerilor fiscal-bugetare ce vor fi cuprinse în pachetul pe care coaliţia de guvernare îl vrea pentru a ajunge la o consolidare echilibrată a bugetului de stat, raportat la cheltuieli şi venituri. În tot acest proces am fost cât se poate de ferm: nu trebuie luată nicio măsură fără să implicăm şi să ascultăm vocile cetăţenilor şi să desfăşurăm consultări cuprinzătoare”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Marcel Boloş.

Acesta a precizat că zilnic alocă timp consultărilor.

„Acest proces implică diferite părţi interesate din societatea noastră, inclusiv reprezentanţi ai mediului de afaceri, organizaţii non-guvernamentale, sindicate, experţi în economie şi finanţe. Astăzi am avut o discuţie cu AmCham Romania (Camera de Comerţ Americană), care ne-a oferit perspective valoroase pe tema pachetului de măsuri pentru redresarea deficitului şi pentru digitalizarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală”, a mai transmis ministrul.

Boloş precizează că a mai avut discuţii, între altele, cu freprezentanţii RoAlimenta, Romanian Business Leaders, Asociaţia Patronala a Industriei de Software si Servicii sau Asociaţia Naţională pentru Băuturi Răcoritoare.

 

 

„Măsurile pot avea un impact semnificativ asupra societăţii, asupra economiei şi asupra mediului de afaceri. Tocmai de aceea, trebuie să luăm în considerare toate perspectivele şi să asigurăm că deciziile sunt înţelepte, echitabile şi bine fundamentate”, a mai transmis Marcel Boloş.

Ministrul Finanţelor a dat asigurări că etapele de aprobare a OUG care îşi propune reducerea cheltuielilor vor fi respectate.

 

„Vă mai asigur că orice act normativ care va avea semnatura instituţiei noastre va respecta trasparent toate etapele de elaborare, avizare şi aprobare”, a mai afirmat Boloş.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *