În minivacanța de Rusalii, zilnic peste 40 de polițiști vor fi prezenți pe principalele artere rutiere

Poliţiştii hunedoreni vor fi la datorie, în perioada următoare, pentru ca locuitorii judeţului să se bucure, în linişte, de zilele libere ocazionate de sărbătoarea creștină Pogorârea Duhului Sfânt.

 

În perioada 21-24 iunie a.c., în perioada minivacanței ocazionate de sărbătoarea creștină Pogorârea Duhului Sfânt, peste 250 de poliţişti vor acţiona, zilnic, pe raza judeţului Hunedoara în cadrul dispozitivului de ordine şi siguranţă publică, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, precum şi intervenţia rapidă, în cazul în care vor fi sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Echipajele de ordine şi siguranţă publică vor acţiona în sistem integrat, astfel încât să asigure protecția cetățenilor, precum și prevenirea și combaterea infracțiunilor, inclusiv a faptelor antisociale specifice aglomerărilor de persoane, în special în zonele de agrement, în zona adiacentă lăcaşelor de cult, precum şi în zonele în care se desfăşoară manifestări publice.


Polițiștii rutieri se vor asigura că traficul este fluent, astfel încât fiecare să ajungă la destinaţie, în timp util şi în siguranţă.
În fiecare zi, peste 40 de polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere rutiere, acţionând pentru prevenirea accidentelor grave și fluidizarea traficului pe căile de acces în stațiunile turistice şi în zonele de agrement.
Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri vor acționa cu 11 de aparate radar pe drumurile publice din judeţ şi vor folosi dispozitive de stabilire a consumului de alcool sau droguri.

Pentru ca nimeni şi nimic să nu umbrească zilele libere ale acestei minivacanțe, vă recomandăm:
Dacă plecați la drum, circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră! Pentru un plus de siguranţă în mers, măriţi distanţa dintre vehicule!

Alături de viteză, oboseala la volan constituie una dintre cauzele des întâlnite în cazul producerii accidentelor rutiere. La primele semne de oboseală, întrerupeți deplasarea, parcați vehiculul într-un loc sigur şi odihniți-vă.
Le recomandăm pietonilor să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță. Este recomandat ca aceștia să evite folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului ori în condiții de vizibilitate redusă!
În caz de nevoie, dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea unei fapte antisociale, sesizaţi la cel mai apropiat poliţist, ori apelaţi Numărul Unic de Urgenţă 112!

 

 

 IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *