In memoriam Radu Stelian. S-a dus cel numit “cel mai iubit silvicultor”

“Iubesc pădurea. Sufăr când este maltratată. Ea m-a salvat! Mi-a dat un drum în viaţă, apoi mi-a redat chiar viaţa”, sunt cuvintele lui Stelian Radu, un silvicultor care nu a văzut niciodată pădurea ca prilej de câştiguri materiale. Premiat de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), decorat, cercetătorul era unul dintre cei mari cunoscuţi apărători ai pădurilor virgine. Şi-a făcut munca cu pasiune şi pricepere: s-a ocupat mai bine de un deceniu de Parcul Dendrologic din Simeria şi l-a transformat într-un loc vestit în lume. Puţini ştiu că îndrăzneala şi dragostea sa pentru parc a oprit planurile de parcelare ale autorităţilor comuniste şi au salvat locul de la distrugere. S-a dus uşor, la 90 de ani, să se plimbe pe cărările raiului.

Îl văd şi acum – o siluetă slăbuţă care se plimbă încetişor pe aleile parcului. Pentru el, nici o plimbare nu e doar o ieşire, ci un drum în care iscodeşte atent fiecare plăntuţă. “Uite tisa asta ce găzduieşte! E de mirare că e aşa ceva în Parcul Devei. Am obligat natura să se adapteze ea la noi şi nu noi la ea!” În faţa statuii lui Mihai Eminescu, Radu Stelian se descoperă cu adânc respect pentru poetul care i-a închinat codrului o parte din harul său. Pentru cunoscători, numele lui Stelian Radu evocă personalitatea unui cercetător care a lăsat în urmă o carieră impresionantă. Pentru iubitorii naturii, silvicultorul era o minune de om care s-a pus mereu de partea pădurii. Acolo unde oamenii drujbelor vedeau bani, Radu Stelian vedea viaţă.

Rămas orfan din copilărie, a fost crescut de fraţi: “Drumul a fost lung şi nu a fost chiar uşor. Din liceu, am avut avantajul de a cunoaşte mai multe limbi străine, apoi, odată cu reforma învăţământului şi mutarea facultăţii, am optat pentru Câmpulung Moldovenesc. Şi m-am îndrăgostit de Bucovina! Natura aia primordială, cu oamenii de pe vremea lui Ştefan cel mare, cu plete albe… Am primit o bursă de la stat şi am plecat la studii în fosta Uniune Sovietică, într-o Academie vestită care deja se apropia de 100 de ani, cu şapte facultăţi şi profesori extraordinari”, povestea unul dintre cei mai apreciaţi cercetători în domeniul silvic.

A condus Parcul Dendrologic din Simeria timp de 16 ani şi i-a scris la dr. Petru Groza în anii 50 pentru a-l salva de parcelare şi distrugere: “Cei din jur m-au sfătuit să nu îndrăznesc că pot păţi lucruri rele dacă mă împotrivesc autorităţilor vremii. Dar cum să las să se petreacă aşa ceva? Aveau de gând să parceleze locul şi să ridice blocuri! M-am hotărât şi i-am scris la dr. Petru Groza. Prin răspunsul pe care mi l-a dat a atras atenţia elegant localnicilor şi autorităţilor locale că e vorba de o valoare care trebuie conservată, o valoare de patrimoniu”, spune omul care a oprit ideile măreţe care ar fi transformat Arboretumul Simeria într-un cartier.

Hunedorenii îl cunosc şi îl iubesc însă pe Radu Stelian pentru munca şi cercetările realizate în Parcul Dendrologic de la Simeria, pentru pasiunea cu care s-a îngrijit de acest loc unic. După ce a terminat facultatea, Radu Stelian a ajuns la Staţiunea din Simeria în 1955.  Împreună cu oamenii de aici, a reuşit să îl aducă în atenţia Europei: “Când am ajuns eu la parc erau 251 de taxoni, adică numărul de specii, varietăţi, forme. În monografia apărută acum câţiva ani, am stabilit un număr de 2311 împreună cu Corina Coandă. Parcul de la Simeria are nevoie de o îngrijire atentă – colecţia este una care îl situează bine pe plan European”, spunea Radu Stelian.

Timp de nouă decenii, a cutreierat pădurile şi a fost atent la schimbările din jur. A observat zbuciumul naturii şi a suferit teribil la orice atac asupra arborilor săi dragi. Omul Radu Stelian deplângea fiinţele sale dragi, cercetătorul contabiliza dezechilibrele aduse planetei: “Pădurea este un sistem complex condiţionat de geografie, dar şi de istorie. Pădurea este o fiinţă complexă alcătuită din numeroase forme de viaţă: arbori, arbuşti, ierburi, insecte, păsări, animale, unele rare. Se cântă o simfonie completă, în care fiecare specie are partitura ei. Ar bine dacă şi omenirea îşi va cânta partitura ei frumoasă şi va renunţa la sunetele stridente de acum. Omul trebuie să fie în frăţie cu această formă superioară a vegetaţiei”, credea silvicultorul.

În 2012, atunci când drujbele ameninţau Retezatul, silvicultorul veteran a luat atitudine. A fost unul din puţinii specialişti care a avut curajul să vorbească nu acuzându-şi colegii de măcel, ci elegant, explicând încă o dată care e rostul adevărat al unui silvicultor şi ce mare rol au pădurile Retezatului: “Experţii olandezi care le-au văzut le-au declarat demne de patrimoniul mondial, ele trebuie îngrijite, nu tăiate. Oamenii care nu se pricep, nu au ce căuta cu drujba sau toporul în nici o pădure, cu atât mai grav este că intră în Parcul Naţional Retezat!”

Deşi pensionar, Stelian Radu nu şi-a oprit munca, nici cercetările şi nici ieşirile în natură. Devenit un nume cunoscut în domeniul silviculturii, a fost mereu căutat pentru cunoştiinţele sale. Volumele şi articolele scrise de el sunt titluri de referinţă pe plan mondial. Slăbit de trecerea anilor şi de boli, Stelian Radu a plecat la 85 de ani din casa sa din Deva unde a îngrijit o grădină impresionantă: “Am avut norocul să găsesc un cumpărător care a înţeles valoarea locului. Am plecat în Germania în urmă cu cinci ani, după nişte probleme cu inima şi la plămâni. Nora mea este medic şi mi-a spus că unul din factorii curativi este mişcarea, plimbarea prin pădure. Am luat-o la pas şi am observat totul. Pădurea este un fenomen atât de complex de îndată ce te-ai învăţat să o vezi şi să-şi explici ceea ce vezi. De data asta, pădurea m-a salvat pe mine!”

Chiar dacă trăia în Germania, a urmărit îndeaproape ceea ce se întâmplă în ţară, o corespondat cu vechii colegi, a fost contactat de unii noi. Şi-a arătat răspicat nemulţumirea faţă de înverşunarea cu care românii îşi taie pădurile: “Mi-e dor de ţară, de păduri, regret că nu mai pot însoţi delegaţiile străine pe poteciile acelea ale muntelui… Ce poate fi mai sublim decât să mergi pe o cărare pe vârful muntelui? Acum privesc la o ofensivă distructivă foarte puternică care pătrunde până în parcurile naţionale şi nu se mai ţine seama de nişte criterii de bază. Ajung la mine tot felul de semnale din străinătate. Specialiştii din Franţa şi Germania sunt revoltaţi!”

Cariera dr. ing. Stelian Radu este impresionantă: e membru în prestigioase asociații științifice, dintre care: Societatea „Progresul Silvic” (1990); membru fondator și pe viață al „International Oak Society”, Illinois, SUA (1992); membru al Societății de Istorie și Retrologie Agrară din România – S.I.R.A.R.  (1996); membru de onoare al Fundațiilor „Forêts sauvages” (2008) și „Vita Silvae Conservation” (2010), ambele din Franța.

“O pildă de urmat ca deontologie profesionalăşi atitudine colegială. Un exemplu de corectitudine, spirit de echipă şi putere de muncă, scrie dr. ing Ioan Milescu, membru ASAS despre silvicultorul care a fost decorat cu Ordinul “Meritul Ştiinţific clasa III.” În 1999, un academician rus, NA Moiseev scrie: “Academia Silvotehnică (LTA) are toate motivele să se mândrească cu absolventul ei acum în pragul secolului al XXI-lea.”

În luna octombrie, la împlinirea a 90 de ani, Biblioteca Judeţeană Ovid Densuşianu Deva i-a dedicat o biobliografie silvicultorului Radu Stelian şi i-a oferit o diplomă de excelenţă. “Biobibliografia închide între copertele sale o viață de om dăruită silviculturii, pădurii, o viață pusă în slujba naturii și a protejării ei de numeroasele amenințări care o pândesc în zilele noastre.

Este impresionantă cariera profesională a inginerului Stelian Radu, impresionantă și pilduitoare este viața acestui om, pornit de pe plaiuri prahovene, rămas orfan de părinți, ajuns după studii asidue și serioase în vârful unui parcurs profesional de excepție. Din cătunul natal până la înalta calitate de membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice din România, domnul Stelian Radu nu a lăsat să treacă nicio zi fără studiu, fără cercetare, fără dăruire necondiționată profesiei pe care și-a ales-o, profesia de silvicultor fiind pentru el o adevărată vocative”, explică Sebastian Bara, managerul bibliotecii.

Vorbitorii au remarcat atât importanta sa muncă de cercetare, dar şi firea blândă şi generoasă, principiile morale trainice. “Şi-a dedicat viaţa codrului, ca o resursă vie şi nu ca o sursă de venituri, cum este privită şi îmi pare rău s-o spun, de foarte mulţi silvicultori”, declara atunci profesorul Vasile Cristea, preşedintele Comisiei pentru ocrotirea monumentelor naturii din Academia Română. La întâlnirea de la Deva, Corala Sargeţia i-a cântat “La mulţi ani”,  iar silvicultorul a primit în dar chiar şi o poezie din partea Adrianei Tomoni: “Solemn păşeşte spre creste/ Înţeleptul ce ştie oblădui/Vlăstarul ce-n lumină creşte.”

În faţa sălii pline, Radu Stelian şi-a mărturisit din nou dragostea pentru pădure, dar şi durerea când o priveşte hăcuită: “Nu-mi place deloc! Sufăr şi sunt necăjit. Toată presa internaţională şi colegi specialist au constatat că pădurile noastre au un grad de naturalitate foarte ridicat, dar sunt supuse unei presiuni nejustificate. Sunt semnale care vin din toate părţile şi de care ar trebui să se ţină seama. Este o bogăţie nespusă pe care, dacă am ştii să o valorificăm, ar atrage turişti şi dezvoltare. Este de neconceput să tai pădurea ca la noi. Bine, chemi turiştii la un sit istoric, dar tai pădurea şi oamenii văd un versant dezgolit, iar omul nu mai vine acolo. E un mare păcat această suferinţă la care ne supunem pădurea. Sper că se vor trezi oamenii până nu va veni ceasul al XII-lea.”

Radu Stelian s-a născut la 15 octombrie 1928, în cătunul Ungureni dintr-o comună prahoveană. A fost cel de-al şaselea copil din cei şapte câţi aveau soţii Elena si Ion Radu. Rămâne orfan de mamă la numai şase ani şi este crescut de sora sa cea mare de 16 ani. La 11 ani îşi pierde şi tatăl. În 1939, pleacă la Bucureşti pentru a se înscrie la Liceul Teoretic Gh. Şincai, o instituţie de elită, pe care o termină ca premiant I. Vorbeşte cursiv patru limbi, între care greaca, latina, este pasionat de filosofie, drept şi istoria artelor. La bacalaureat, obţine a noua notă a şcolii. În 1947, se înscrie la Facultatea de Silvicultură, dar apropierea de meserie se datorează laboratorului de botanică şi practicii topografice de la Piatra Neamţ. Din 1948, facultatea bucureşteană este mutată „mai aproape de pădure” în două institute, iar Stelian Radu ajunge la Câmpulung Moldovenesc. Din vara lui 49, devine bursier de stat şi îşi continuă studiile la Academia Silvotehnică din Leningrad, un centru recunoscut la nivel mondial.

Studentul de atunci este impresionat de peisajul pădurii de taiga, de exemplarele gigant de larice, de primul zbor pentru observarea aeriană a pădurii. După absolvire, munceşte timp de cinci luni la un ocol silvic din Botoşani. Profesor dr. Theodor Bălănică, sufletul publicaţiei „Revista pădurilor” îi devine model de urmat, iar tânărul silvicultor va urma toată viaţa cuvintele: „Munca aceasta nu poate să o facă oricine: trebuie să-ţi fie dragă pădurea, să ai în tine în grad de romantism; să fii înzestrat cu răbdare. Un om lipsit de imaginaţie, nu-i bun ca silvicultor. Dar nu-i de ajuns să ai imaginaţie: trebuie să-ţi fie dragi oamenii şi pământul; trebuie să te dăruieşti cu totul unei activităţi ale cărei rezultate ştii bine că n-ai s-apuci să le vezi decât peste decenii sau poate n-ai să le vezi niciodată.”

La începutul anului 1955, Stelian Radu este transferat la recent înfiinţata Staţiune de Cercetări Silvice Simeria. După şase luni de muncă, va conduce nucleul de cercetare silvică până în 1962. Aici face cunoştiinţă cu speciile exotice şi tot în această perioadă face demersuri de salvare ale parcului, cerând ajutorul lui dr. Petru Groza. În 1964, împreună cu Aurel Hulea elaborează primul „Ghid-album al Arboretumului Simeria” care ajunge în toate colţurile lumii. Staţiunea primeşte trei medalii de argint pentru puieţi din specii rare în 1961, an în care se căsătoreşte cu ziarista şi sociologul Aneta Almăşan. Între 1963 si 1981, munceşte în centrele din Bucureşti ale Institutului de Cercetări Silvice şi, până în 1986, face parte din toate delegaţiile importante care reprezintă silvicultura tomânească peste hotare.

În martie 1981 şi până în 1989, Stelian Radu revine la Simeria ca şi cercetător principal grad I şi, în 1984, publică volumul „Plantaţii de arbori şi arbuşti în oraşe şi sate”. În 1991, ICAS îi confirmă statutul de şef de laborator şi de conducător a staţiunii. Primul congres al International Oak Society îi atribuie titlul de membru cofondator, pentru ca, la cel de-al doilea congres, să obţină distincţia „Lifetime Service Award”. În 1991 şi 1993, iniţiază cercetări privind ecologia regenerării naturale a pădurilor virgine şi cvasivirgine din Parcul Naţional Retezat. Se pensionează în 1997, la 69 de ani, după o carieră cu rezultate excepţionale în cercetarea silvică. Îşi continuă munca de cercetare, alegându-şi cu atenţie proiectele într-o perioadă în care Europa conştientizează importanţa covârşitoare a pădurilor româneşti. Participă la elaborarea volumului „Păduri virgine din România” publicată în Belgia în 2001, cu o descriere detaliată a celor din Retezat.

Împreună cu Corina Coandă inventariază şi descrie pădurile virgine din judeţele Alba şi Hunedoara şi participă la elaborarea strategiei de protecţie, un proiect care nu s-a aplicat niciodată. Între 2005 şi 2013, este preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina şi militează pentru păstrarea codrilor seculari de fag din jurul sitului arheologic. A selectat şi a descris un grup de şase codri seculari cu o suprafaţă de 682,9 ha din zona protejată, păduri cvasivirgine care au regim de protecţie integrală.Colaborează cu WWF la mai multe proiecte şi, în 2009, în Franţa la un colocviu dedicat pădurilor sălbatice primeşte „Premiul special” şi titlul de protector al pădurilor sălbatice din Europa.

În 2006, publică alături de Corina Coandă „Arboretumul Simeria-Monografie”, iar la 25 noiembrie 2012, devine membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice datorită contribuţiei ştiinţifice excepţionale de-a lungul vieţii. Un an mai târziu, la 85 de ani, Stelian Radu primeşte diploma „Meritul academic” pentru cercetare în domeniul silviculturii.

În 2013, apreciatul silvicultor părăseşte România din cauza problemelor de sănătate şi pleacă în Germania să fie mai aproape de fiul său. Îi este remarcată prezenţa şi entuziasmul iar ziariştii din Spaichingen scriu despre cum venerabilul silvicultor şi-a creat aici: „Propriul său univers şi laborator al pădurii.” Sănătatea nu-i mai permite deplasări lungi, dar continuă să scrie şi să trimită comunicări la manifestări ştiinţifice şi este cooptat de Biblioteca Hudeţeană în colectivul care a elaborat „Monografia judeţului Hunedoara”. În octombrie 2018, la 90 de ani, Academia de Studii Agricole şi Silvice, Institutul naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură şi Romsilva au organizat o dezbatere dedicată venerabilui inginer despre pădurile virgine şi cvasivirgine, o temă care l-a făcut cunoscut şi preţuit în toată lumea. În luna octombrie, la împlinirea a nouă decenii de viaţă, academicianul dr. inginer Stelian Radu a fost omagiat de colegii săi din Academia de Studii Agricole şi Silvice.

S-a stins în 22 decembrie. Familia a decis să-i respecte ultima dorinţă şi să-l înmormânteze în România. Cuvintele sale ne vor rămâne drept testament: “…dacă nu vor mai fi păduri, atunci nu va mai fi nimic. Să ne străduim să nu permitem acest lucru, de dragul copiilor şi nepoţilor noştri. Fie ca întotdeauna să fie soare, fie ca întordeauna să înflorească pădurile noastre, fie ca întotdeauna să fim noi înşine.”

Laura OANĂ