În mai puțin de un an, au fost semnate peste 15.000 de contracte de finanțare, pentru a dezvolta producția în România
- MIPE a semnat 1.078 contracte de finanțare – ajutor de stat, cu o valoare totală a finanțării nerambursabile acordate de 363.686.930,21 euro, iar pentru schema de ajutor de minimis procesul de evaluare și contractare este în curs de desfășurare, termenul de finalizare fiind 31 martie 2023.
- Pentru pachetul de măsuri de 500 de milioane de euro lansat pentru a sprijini sectorul antreprenorial să dobândească independență energetică au fost evaluate deja peste 500 de proiecte, dintre care pentru 100 s-au semnat contracte de finanțare.
Continuă progresele înregistrate în implementarea pachetului de măsuri în valoare de 1,5 miliarde de euro inițiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru sprijinirea mediului de afaceri. Pachetul a venit ca răspuns la crizele simultane cu care se confruntă România post-pandemică, respectiv liberalizarea prețului la energie, creșterea prețului carburanților și criza generată de invazia Federației Ruse asupra Ucrainei, cu impact major asupra sectorului antreprenorial, unul dintre cele mai importante sectoare pentru competitivitatea și prosperitatea țării.
Măsurile sunt construite astfel:
– 400 de milioane euro prin Măsura 4.1.1 pentru investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență;
– 300 de milioane euro prin Măsura 4.1.1 BIS pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor;
– 500 de milioane euro sub formă de granturi destinate eficienței energetice;
– 300 de milioane de euro prin Măsura 4.1.2, sprijin pentru sectorul agroalimentar sub formă de microgranturi și granturi pentru capital de lucru.
„De fiecare dată când ne-am întâlnit cu mediul de afaceri din România, am pus accent pe a identifica potențialul economic al țării și pe a face în așa fel încât să dezvoltăm producția. Domenii precum energie, industrie agroalimentară și sectorul IT&C sunt punctele noastre forte. Dar acest important potențial de dezvoltare economică nu îl poate atins fără capital și acces la fonduri europene. Noi am pus pe masă 1,5 miliarde de euro pentru investiții strategice și vedem că lucrurile nu stau pe loc. În doar câteva luni avem 15.000 de contracte de finanțare care se traduc în sprijin concret pentru dezvoltarea antreprenoriatului românesc. Am avut alocări speciale pentru eficiență energetică, pentru a reduce presiunea asupra sistemului național energetic. Proiectele au vizat investiții în echipamente și utilaje pentru obținerea de energie din surse regenerabile, investiții în lucrări de modernizare și reabilitare pentru creșterea puterilor instalate, investiții în măsuri de eficiență energetică și de reducere a consumurilor specifice energetice la clădiri și construcțiile anexe”, a declarat domnul ministru Marcel Boloș.
Măsura 4.1.1
Măsura 4.1.1 este o formă de sprijin de peste 400 de milioane de euro pentru investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență a mediului de afaceri care să cuprindă:
a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție/servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție/servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;
b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție/servicii existente.
Măsura 411 cuprinde:
– Schemă de ajutor de stat, cu un buget de 358.140.596 euro;
– Schemă de ajutor de minimis, cu un buget de 79.690.099 euro.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încheiat deja 1.078 contracte de finanțare cu beneficiarii ajutoarelor de stat finanțate prin intermediul Acțiunii 4.1.1 – Investiții în activități productive, finanțată în cadrul Programului Operațional Competitivitate. Valoarea totală a finanțării nerambursabile acordate se ridică la 363.686.930,21 euro.
Totodată, soluționarea contestațiilor depuse în urma procesului evaluare și contractare va continua până la emiterea tuturor deciziilor de soluționare. Astfel, contractele vor putea fi semnate în cazul soluționării unor contestații în favoarea beneficiarilor.
Reamintim faptul că prin schema de ajutor de stat s-au acordat granturi pentru investiții destinate retehnologizării în vederea refacerii capacității de reziliență a IMM-urilor din mai multe sectoare ale economiei naționale afectate de pandemia de COVID-19, cum ar fi industria alimentară, fabricarea produselor textile, a articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, prelucrarea lemnului, fabricarea hârtiei, a produselor chimice, farmaceutice, industria metalurgică și multe altele. Bugetul total al schemei este de 358.140.596 euro, din care 300.000.000 euro reprezintă finanțare din partea Uniunii Europene, restul provenind de la bugetul de stat.
În cadrul schemei de ajutor de stat au fost acordate granturi cu o valoare cuprinsă între 50.000 și 500.000 euro per proiect. Apelul de proiecte a fost deschis în perioada 23-29 august 2022 și s-a desfășurat prin intermediul platformei electronice „Granturi IMM”. În total au fost depuse 1.844 proiecte care au însumat 606.733.875,53 euro, valoarea finanțării nerambursabile solicitate, adică cu aproape 70% mai mult decât bugetul disponibil.
Platforma „Granturi IMM” a calculat automat punctajele aferente criteriilor de selecție pentru fiecare proiect în parte, pe baza datelor aferente solicitanților respectivi, extrase direct din bazele de date ale ANAF. În ordinea clasamentului bazat pe punctajul obținut de fiecare cerere de finanțare în parte, în procesul de evaluare – selectare au intrat 1.550 proiecte reprezentând 517.522.123,70 euro, suma solicitată.
Reamintim faptul că din momentul primirii în platforma IMMRECOVER a contractului de finanțare semnat din partea MIPE, în termen de 5 zile lucrătoare, trebuie să încărcate în sistemul MySMIS cererea de finanțare împreună cu documentele aferente acesteia. Dacă cererea de finanțare și/sau documentele aferente au suferit modificări în urma proceselor de verificare a conformității și de evaluare, beneficiarii vor încărca în MySMIS forma finală a documentelor.
În același timp, pentru Acțiunea 4.1.1 – Investiții în activități productive – ajutor de minimis, este în curs de desfășurare procesul de evaluare și contractare, termenul de finalizare fiind 31 martie 2023.
Măsura 4.1.1 BIS
Prin Acțiunea 4.1.1 BIS se acordă granturi din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor din industria alimentară și a construcțiilor, în vederea refacerii capacității de reziliență. Acțiunea cuprinde două apeluri de proiecte: 1. Investiții în retehnologizare în domeniul industriei alimentare; 2. Investiții în retehnologizare în domeniul construcțiilor.
De la momentul încărcării cererilor de finanțare în sistemul MySMIS, așa s-a comunicat în data de 3 ianuarie 2023, AICI, cererile de finanțare intră în procesul de evaluare. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate evaluează atât cererile de finanțare aferente contractelor încheiate cu clauză suspensivă până la 31 decembrie 2022, cât și cererile de finanțare aferente alocării de 150 milioane aferente anului 2023.
Reamintim că angajarea bugetului inițial, aferent anului 2022 pentru cele două apeluri, a fost efectuată până la 31.12.2022 prin semnarea a 464 contracte de finanțare în valoare de 149.725.297,91 euro ajutor financiar nerambursabil.
Beneficiarii trebuie să realizeze toate investițiile pentru care au primit finanțare până la data de 31.12.2023 și să finalizeze toate activitățile și plățile aferente contractelor de finanțare.
Prin Acțiunea 4.1.1 BIS se acordă granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor din industria alimentară și a construcțiilor, în vederea refacerii capacității de reziliență.
Acțiunea a cuprins două apeluri de proiecte: 1. Investiții în retehnologizare în domeniul industriei alimentare; 2. Investiții în retehnologizare în domeniul construcțiilor.
Bugetul acțiunii 4.1.1 BIS, stabilit prin schema de ajutor de stat care stă la baza ei (având o valoare totală de 300.000.000 euro), este de 150.000.000 euro pe an (respectiv 2022 și 2023) și a fost împărțit în mod egal între cele două apeluri.
500 milioane euro pentru eficiența energetică prin POIM
MIPE a implementat în toamna anului 2022 un pachet de măsuri de 500 de milioane de euro pentru a sprijini sectorul antreprenorial să dobândească independență energetică, prin realizarea de economii de energie specifice clădirilor și construcțiilor industriale/prestărilor de servicii precum și celor specifice proceselor tehnologice cât și pentru producerea de energie verde din resurse regenerabile pentru consum propriu. Apelul a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).
În cadrul apelului, prin platforma IMMRECOVER, au fost depuse în total 718 proiecte. Valoarea totală a proiectelor depuse este de peste 221,72 milioane euro din care 171,82 milioane euro reprezintă valoare eligibilă.
Până în prezent au fost evaluate 547 proiecte, din care 211 proiecte au fost aprobate. Din acestea, primele 100 proiecte au fost deja semnate, iar IMM-urile beneficiare pot începe investițiile în domeniul eficienței energetice.
Măsura 4.1.2
Separat de acestea, MIPE finanțează acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru pentru sectorul agroalimentar prin Programul Operațional Competitivitate (POC), în valoare de 300 de milioane de euro. Pentru această măsură, adoptată prin OUG 61/2022, care face parte din pachetul „Sprijin pentru România”, s-au semnat deja contractele de finanțare și a început efectuarea plăților.
Pentru acordarea acestui sprijin, este pregătită o schemă de ajutor de stat, cu două măsuri: microgranturi și granturi pentru capital de lucru.
În ceea ce privește microgranturile, din cei 10.000 de aplicanți calificați, s-au semnat 9.888 contracte de acordare a ajutorului de stat în sumă totală de 49.440.000 euro, a cărei plată a fost efectuată la 10 august. Diferența este reprezentată de contracte nesemnate de beneficiari (netransmiterea acestora, renunțarea la ajutorului de stat, transmiterea acestora după termenul limită).
Pentru granturi pentru capital de lucru, din totalul aplicanților înscriși în cadrul programului de granturi pentru capital de lucru, respectiv 10.961 de societăți cu activitate în domeniul agroalimentar, s-au semnat 3.473 de contracte de finanțare în sumă totală de aproximativ 249.500.000 euro.