Polițiștii hunedoreni au prins, în flagrant, doi indivizi după ce au spart o locuință de la parterul unui bloc

În noaptea de 22/23.10.2022, în urma activităților investigativ-operative, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului  Hunedoara, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Brigăzii de Operațiuni Speciale Alba, au reușit prinderea în flagrant doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 33 si 38 de ani, din municipiul Hunedoara care, cunoscând faptul că o femeie, care deține o locuință în municipiul Hunedoara, este plecată din ţară și presupunând că la această locație ar fi o sumă importantă de bani, prin forțarea și escaladarea unei ferestre de la parterul imobilului și prin violarea domiciliului, au pătruns în această locuință unde au desfășurat activități de căutare și scotocire, însă pentru că nu au găsit ceea ce și-au propus, au părăsit locuința fiind prinși în flagrant la fața locului de către poliţişti.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Cei doi prezumtivi autori au fost reţinuţi pentru 24 de ore și ulterior prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara care, a dispus împotriva acestora, măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *