În 18 zone din Deva se vând mărţişoare – începând de luni, 19 februarie 2024!

Primăria Municipiului Deva a stabilit zonele din oraş unde se vor vinde mărţişoare şi flori în perioada 19 februarie – 9 martie 2024.

Astfel, comercianţii de mărţişoare şi obiecte specifice sărbătorilor de 1 şi 8 Martie îşi vor putea amplasa standurile cu produse în următoarele locaţii din municipiu:

Bulevardul Decebal – în zonele: magazinul „Romarta” (Piaţa Centrală), Galeria de Artă „Forma”, staţia de autobuz „Opera”, la intersecţia Bulevardului Decebal cu Bulevardul Mihail Kogălniceanu – zona Banca Românească

  • Piaţa Victoriei – în zona florăriilor
  • Bulevardul 22 Decembrie – în zonele: Blocul Turn, Complexul Comercial „Ulpia Shopping Center”, Spitalul Judeţean de Urgenţă, „Mioriţa” (vizavi de Hotelul „Deva”)
  • Piaţa Arras – în zona Casei Judeţene de Pensii (lângă sensul giratoriu)
  • Bulevardul Dacia – în zonele: magazinele „Unicarm”, ADO şi Agenţia Loto
  • Strada Mihai Eminescu – în zonele: intersecţia cu strada Scărişoara, în faţa BRD şi a supermarketului „Profi”, în zona locului de joacă și pe trotuarul de lângă Școala Generală ”Andrei Mureșanu”
  • Zona „Orizont”: în apropierea magazinului „Unicarm”

Peste 70 de comercianţi din judeţ au solicitat, până acum, Serviciului Administrare Domeniu Public şi Privat, amplasamente pentru vânzarea de mărţişoare, flori şi alte obiecte specifice sărbătorilor de 1 şi 8 Martie.

Cererile pot fi depuse până în data de 7 martie 2024, la Primăria Municipiului Deva – Serviciul Administrare Domeniu Public şi Privat (Piaţa Unirii, nr. 16, telefon 0254.217.895), de luni până joi – între orele 8:00-16:00 și vineri – între orele 8:00-13:00.

Taxa percepută de municipalitate pentru ocuparea temporară a domeniului public este de 6 lei/mp./zi, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 548/2023.

 

Primăria Municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *