Memorandumul privind Planul Naţional de Acţiune pentru Implementarea Garanţiei pentru copii a fost aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat marţi Memorandumul privind Planul Naţional de Acţiune pentru Implementarea Garanţiei pentru copii. Măsurile propuse în „Garanţia pentru copii” vor fi corelate cu cele pe care a fost construită ”Strategia Naţională pentru copiii 2023-2027”, adoptată pe 12 octombrie de Executiv, anunţă Ministerul Familiei. Garanţia pentru copii a fost instituită de Consiliul Uniunii Europene prin Recomandarea nr. 1004/2021, iar obiectivul recomandării îl constituie prevenirea şi combaterea excluziunii sociale prin garantarea accesului copiilor aflaţi în dificultate la un set de servicii esenţiale.

„Guvernul a aprobat astăzi Memorandumul privind Planul Naţional de Acţiune pentru Implementarea Garanţiei pentru copii. Măsurile propuse în „Garanţia pentru copii” vor fi corelate cu cele pe care a fost construită ”Strategia Naţională pentru copiii 2023-2027”, adoptată pe 12 octombrie de Executiv. Garanţia pentru copii a fost instituită de Consiliul Uniunii Europene prin Recomandarea nr. 1004/2021. Obiectivul recomandării îl constituie prevenirea şi combaterea excluziunii sociale prin garantarea accesului copiilor aflaţi în dificultate la un set de servicii esenţiale, contribuind astfel la susţinerea drepturilor acestora prin combaterea sărăciei şi promovarea egalităţii de şanse”, precizează Ministerul Familiei într-un comunicat.

Potrivit ministerului, ”oportunitatea unui astfel de document, aplicabil la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii a pornit de la constatările generale potrivit cărora în majoritatea statelor membre, rata copiilor afectaţi de sărăcie din numărul total al populaţiei continuă să rămână ridicată”.

„Cele 5 servicii cheie care trebuie garantate sunt: nutriţia sănătoasă, servicii de îngrijire medicală gratuite, educaţia gratuită, educaţia şi îngrijirea timpurie gratuită, condiţii de locuire adecvate. Planul naţional de acţiune, pregătit de România ca parte a obligaţiilor care îi revin în transpunerea prevederilor Recomandării privind instituirea Garanţiei pentru Copii, reprezintă o reflectare a măsurilor şi obiectivelor incluse deja în noua Strategie naţională privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, se arată în comunicat.

aşteptate prin implementarea Planului de Acţiune până în anul 2030 sunt, potrivit ministerului, ”scăderea numărului de copii afectaţi de sărăcie şi excluziune socială cu cel puţin 500 mii de copii raportat la valoarea de referinţă din 2021, contribuind la obiectivul european de scădere cu 5 milioane a numărului de copii afectaţi de acest fenomen multi-dimensional, dar şi impactul protecţiei sociale asupra reducerii ratei sărăciei copiilor este de 30%, faţă de 45% la nivelul anului 2020”.

„Familiile cu copii în dificultate sunt prioritare pentru a beneficia de locuinţă socială şi sunt eligibile pentru un ajutor de locuire, inclusiv sub forma unui sprijin pentru închirierea unei locuinţe, atunci când nu sunt disponibile locuinţe sociale. Copiii afectaţi de sărăcie beneficiază de un program de sprijin alimentar adecvat la nevoile lor nutriţionale. 3 din 4 copii separaţi temporar sau definitiv de familie sunt plasaţi în servicii de tip familial. Mortalitatea prin cauze evitabile se reduce cu 20% faţă de nivelul din anul 2021, pentru copiii de toate vârstele. Rata de cuprindere în educaţia timpurie este de cel puţin 22% pentru segmentul de vârstă de 0-3 ani şi cel puţin 95% pentru segmentul 4-6 ani”, mai spune ministerul.

Potrivit MInisterului Familiei, ”documentele de politici naţionale care vizează drepturile copilului sunt elaborate în formate accesibile pentru copii şi cu participarea copiilor”. ”Cel puţin un program naţional de întărire a capacităţii de funcţionare a mecanismelor actuale de participare a copiilor la luarea deciziilor este implementat”, mai afirmă ministerul.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *