IMM Invest: Credite acordate de peste 13 miliarde de lei, cu garanții de stat

Premierul Ludovic Orban anunţă că a fost depăşit plafonul de 13 miliarde de lei credite acordate de bănci către întreprinderile mici şi mijlocii, cu garanţii de stat prin programul IMM Invest, dar şi că au fost suplimentate fondurile pentru microîntreprinderile din regiunea de nord-est care au aplicat proiecte de finanţare prin Programul Operaţional Regional – Axa 2.1.

„La IMM Invest, de unde practic eram atacaţi din toate direcţiile că e un program născut mort, că s-au înscris trei firme, la ora actuală am depăşit plafonul de 13 miliarde, credite acordate către IMM-uri”, a afirmat primul ministru Ludovic Orban duminică, în timpul unei dezbateri organizate de PNL la Iaşi.

Premierul a precizat că judeţul Iaşi este unul dintre judeţele care au beneficiat de cele mai mari alocări prin acest program.

Premierul a declarat de asemenea că Guvernul a suplimentat fondurile pentru finanţarea microîntreprinderilor prin Programul Operaţional Regional – Axa 2.1.

„Noi am luat o decizie care nu ştiu cât este de cunoscută în regiunea nord-est. Am constatat că sunt câteva sute de proiecte depuse de companii  pe Programul Operaţional Regional Axa 2.1 care nu au fost declarate eligibile şi a luat decizia de a aloca suplimentar 130 de milioane către zona de nord-est astfel încât să se poată semna contracte de finanţare pentru toate firmele care au depus solicitări de granturi în cadrul Axei 2,1 şi nu au fost considerate eligibile. E vorba de sute de IMM-uri care vor beneficia de această decizie a Guvernului şi care vor putea beneficia de granturi care să le finanţeze diferite obiective de investiţii”, a mai afirmat şeful Guvernului.

Acesta a adăugat că „nu există capitalism fără capital”, susţinând că spiritul antreprenorial „este fundamental” pentru dezvoltarea societăţii.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *