NASA a lansat noi imagini impresionante ale lui Jupiter cu ajutorul telescopului spaţial James Webb
Cel mai mare şi mai puternic telescop spaţial din lume, James Webb, a dezvăluit imagini impresionante ale lui Jupiter, potrivit BBC.
„Este cu adevărat remarcabil să poţi vedea detalii despre Jupiter cu inelele sale, sateliţii mici şi chiar galaxiile, toate într-o singură imagine”, a declarat luni Imke de Pater, astronom la Universitatea din Berkeley, într-o postare pe blogul NASA.
La polii celei mai masive planete a sistemului nostru solar ies lumini fluorescente: acestea sunt aurorele lui Jupiter care, la fel ca şi Pământul, sunt formate din particule venite de la Soare ce reacţionează la câmpul magnetic al stelei.
Aceste imagini arată şi suprafaţa acestui gigant gazos cu vânturile, furtunile şi ceaţa lui.
O imagine mai largă o arată pe Jupiter cu inelele sale, foarte subţiri, şi două luni, Amalthea şi Adrastea.
Aceste imagini sunt luate din observaţiile unui instrument James Webb, NiRcam, care observă infraroşul apropiat, un câmp invizibil cu ochiul liber.
Datele colectate, care vor fi studiate de cercetători pentru a înţelege mai bine funcţionarea internă a lui Jupiter, au fost adaptate pentru a desena aceste ilustraţii vizibile pentru ochiul uman.
O bijuterie de inginerie de 10 miliarde de dolari, telescopul James Webb a fost lansat în spaţiu în urmă cu aproape opt luni şi se află la 1,5 milioane de kilometri de Pământ.
Telescopul James Webb a fost descris de oamenii de ştiinţă drept o „maşină a timpului”.
El este succesorul veteranului telescop Hubble. Lansat în 1990, telescopul Hubble a oferit oamenilor de ştiinţă imagini spectaculoase ale universului şi, deşi a suportat câteva reparaţii, el a continuat să funcţioneze şi să se dovedească extrem de eficient.
Telescopul James Webb este considerat robust, a fost construit să reziste la şocuri şi zgomote puternice. Este de 100 de ori mai puternic decât Hubble.
A fost conceput să facă observaţii aprofundate în univers faţă de predecesorul său. Obiectivul lui este să observe primele stele care au apărut în cosmos.
Cu ajutorul lui, oamenii de ştiinţă se aşteaptă să poată studia şi atmosfera planetelor îndepărtate, în speranţa că vor putea detecta semne de viaţă.
news.ro