IGSU va face lunar, exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va desfăşura, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, exerciţii pentru verificarea funcţionării mijloacelor de alarmare a populaţiei. Până acum, au fost verificate 6.680 de sirene, din totalul celor 7.713 de mijloace tehnice de alarmare existente la nivel naţional.
IGSU a anunţat, marţi, că în toate judeţele ţarii vor avea loc exerciţii pentru verificarea funcţionării mijloacelor de alarmare a populaţiei, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de avertizare şi alarmare, precum şi pentru pregătirea continuă a autorităţilor administraţiei publice locale.
Începând cu luna august, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00 vor fi acţionate sirenele de alarmare publică existente la nivel naţional.
Simulările vor începe miercuri, 2 august, şi vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acţionate în mod centralizat (simultan), dar şi a celor cu acţionare locală.
”Rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel judeţean şi vor face obiectul unor analize în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, în vederea îmbunătăţirii modului de alarmare a populaţiei în situaţii de protecţie civilă. Prin modul de acţionare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care asigurăm cetăţenii că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice”, anunţă IGSU.
În perioada 18-21 aprilie, IGSU a desfăşurat, la nivel naţional, un exerciţiu de testare a sirenelor care anunţă situaţiile de protecţie civilă. Timp de patru zile, au fost verificate 6.680 de sirene, din totalul celor 7.713 de mijloace tehnice de alarmare existente la nivel naţional.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care ar pune în pericol viaţa oamenilor.
news.ro