Identificat şi reţinut de poliţişti, după ce a comis o infracţiune de furt din locuinţă
Un tânăr, din Lupeni, a fost identificat şi reţinut de poliţişti, după ce a comis o infracţiune de furt din locuinţă, cu un prejudiciu de peste 15.500 de lei.
În data de 09.08.2019, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni au fost sesizaţi de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că în perioada 31.07-09.08.2019, s-a pătruns prin efracție în apartamentul pe care îl deține Lupeni, de unde i-au fost sustrase mai multe bunuri (în special aparatură electronică, scule şi unelte folosite în construcţii, telefoane mobile, covoare etc.).
În urma cercetărilor efectuate, în data de 12.08.2019, poliţiştii au reuşit identificarea unui tânăr în vârstă de 19 ani, din Lupeni, cu privire la care au stabilit că este prezumtivul autor al infracţiunii de furt calificat reclamate.
Din probatoriul administrat, poliţiştii au stabilit că acesta a acționat pe timp de noapte (prin forţarea sistemului de închidere al unei ferestre) şi a sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de peste 15.500 de (recuperat în proporţie de 90 %, până în prezent).
Poliţiştii l-au reţinut pe tânăr şi l-au prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, care au dispus, faţă de cel în cauză, măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirea întregii activității infracționale a tânărului şi a posibililor săi complici.
Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt din locuinţe, poliţiştii vă recomandă:
- Asiguraţi o bună luminozitate în casa scării şi în faţa apartamentului. Indiferent dacă locuiţi la casă ori la bloc, punerea în funcţiune, de către o societate autorizată, a unui sistem de alarmare anti-efracţie poate sigura eficient protecţia locuinţei dvs., în special pe durata absenţei de la domiciliu.
- Dacă intrarea în scara blocului este prevăzută cu interfon, nu permiteți accesul decât persoanelor cunoscute, pe care le așteptați în vizită;
- Fiți precauți când la ușă se prezintă, fără a fi solicitat vreun serviciu, persoane necunoscute care declară că sunt de la companiile de utilități ( gaz, curent, primărie, cablu TV, etc) sau care pretind a fi reprezentanți a unor supermarketuri/vânzători ambulanţi ce oferă gratuit (ori la preţuri avantajoase) diferite produse, sau prezintă diverse promoții – nu permiteți accesul lor în locuință, sau dacă totuși o faceți, nu îi lăsați nesupravegheați nici măcar pentru scurt timp;
- Evitaţi să vă afişaţi sau să discutaţi despre bunurile de valoare pe care le deţineţi în locuinţă (bani, bijuterii, seif, obiecte de artă);
- Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să se subînţeleagă absenţa dumneavoastră;
- Dacă aveți suspiciuni în legătură cu persoane străine aflate în scara de bloc anunțați imediat poliția și alertați vecinii;
- Învăţaţi copiii să fie discreţi şi să nu se laude altor persoane cu achiziţiile făcute de dumneavoastră (televizor LCD, laptop, sau că aveţi sume mari de bani în casă, etc.);
- În situaţia în care cheile de la uşa de acces au fost pierdute, uitate într-un loc public sau sustrase odată cu actele de identitate, schimbaţi de urgenţă încuietorile.
IPJ Hunedoara