I-ați văzut? Cele două persoane sunt date dispărute
În data de 26 iunie 2024, în jurul orei 10:35, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că, în data de 06 iunie 2024, în jurul orei 01:00, fratele său, IROD ION (foto), de 57 de ani, s-ar fi deplasat singur, cu trenul, din municipiul Petroșani către municipiul Timișoara, pentru anumite investigații medicale.
Femeia a precizat că nu cunoaște ce articole de îmbrăcăminte purta fratele său în momentul plecării voluntare de la domiciliu, însă știe că și-a luat un rucsac cu mai multe haine întrucât exista posibilitatea să fie internat.
Semnalmente: înălțime 1.70 m., constituție atletică, ten deschis la culoare, greutate 60 kg., păr brunet-grizonat, ochi căprui, nu prezintă cicatrici, tatuaje ori alte semne particulare vizibile.
La data de 26 iunie 2024, în jurul orei 15:50, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie din comuna Vorța cu privire la faptul că, în data de 25 iunie 2024, fiul său, SORCA SILVIU MIHAI (foto), în vârstă de 47 de ani, din comuna Vorța, a plecat în mod voluntar din U.P.U. Deva (unde fusese transportat cu ambulanța, fiind în stare de ebrietate) și nu s-a întors la domiciliu.
Semnalmente: 1,70 m înălțime, circa 70 kg., constituție atletică, ochi căprui, păr negru, lung, poartă barbă și mustață, fără semne particulare. Bărbatul era îmbrăcat cu o haină de piele de culoare neagră, o pereche blue-jeans și o șapcă de culoare roșie.
Din momentul primirii celor două sesizări, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării persoanelor, care au fost date în urmărire națională.
Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
IPJ Hunedoara