Hunedoreanul care învață păsările să vâneze pentru el
Este unul din puținii români cunoscuți pentru activitatea lor de șoimari, adică de vânători care folosesc pe post de armă o pasăre de pradă.
Dacă ați încerca ar fi cam așa! Simțiți pe brațul îmbrăcat cu o mânușă groasă de piele încleștarea de oțel a ghearelor unei păsări de pradă. Vietatea stă în așteptare simulând aproape perfect un spirit domestic. La un semnal secret însă, pasărea se ridică furios în tăria cerului, după care plonjează letal peste iepurele de câmp abia zărit în aburii orizontului. Odată terminată vânătoarea, „killerul” cu cioc așteaptă cuminte lângă pradă; împotriva propriului instinct sălbatic de răpitor, pasărea vă oferă captura. Nu e S.F.! E ceea ce Dorin Cărăbeţ practică sub denumirea de „șoimărit”, o metodă de vânătoare neobișnuită. Hunedoreanul este unul din românii recunoscuți pentru aptitudinile lor de șoimari. „Este o îndeletnicire care oficial a dispărut din România pe la 1800. Ea s-a transmis însă prin filoane difuze până în zilele noastre. Pentru că iubesc șoimăritul, am înființat un ONG, se numește „Pelegrinus”. Doresc să promovez acest tip de vânătoare şi în România. Este singura care nu perturbă în nici un fel echilibrul natural”, precizează Dorin Cărăbeţ. Hunedoreanul practică șoimăritul ca activitate didactică pentru popularizarea acestei activități la tinerii școlari. De câte ori este invitat, șoimarul hunedorean participă la gale de șoimărit în țară, dar și în Spania, Ungaria sau Marea Britanie, țări unde datina șoimăritului s-a păstrat vie și în vremuri moderne.
Când șeful nu e omul
Dorin Cărăbeţ a deprins și meșteșugul dresării păsărilor de pradă, aparent o activitate fără de sfârșit, atâta timp cât pasărea nu va recunoaște niciodată omul ca stăpân. „Cine vrea să practice cu succes șoimăritul trebuie să înțeleagă un lucru esențial: pasărea este şeful. Orice comportament brutal la dresaj, refuzul de a împărți vânatul cu ea, face ca, la prima dezlegare, pasărea să nu se mai întoarcă la stăpân. De fapt, în psihologia ei, pasărea de pradă are credința permanentă că ea este liderul în timp ce omul este doar un partener secundar. Niciodată o răpitoare nu va recunoaște că se află sub autoritatea unui stăpân”, spune Dorin Cărăbeţ. În peste 30 de ani de experiență, el are la activ până acum transformarea a peste 20 de păsări de pradă în parteneri de vânătoare pentru om.
Vânatul e întotdeauna un animal cu probleme
Şi încă o curiozitate. Șoimarul spune că niciodată un animal perfect sănătos nu a căzut victimă unei păsări de pradă. „E o lege de fier care se numește selecție naturală. Toate exemplarele de iepuri, porumbei, căprioare, sau fazani pe care păsările răpitoare le răpun au o problemă. Sunt fie bolnave, fie prea tinere sau prea bătrâne, sau au o problemă de alarmare privitor la inamicii lor naturali”, spune șoimarul.
Un șoim cât un Logan
Șoimăritul ”premium” nu este o activitate pentru buzunarul oricui. O pasăre de pradă valoroasă, un exemplar matur de șoim polar, de exemplu, se vinde pe piață cu circa 10.000 de euro, cât un Logan full-option. Există însă pe piața autohtonă și un segment ”low-cost”, pe care se pot achiziționa păsări de pradă la prețuri cu mult mai mici, aproape modice. Chiar și așa, pierderea unei astfel de păsări este automat și o pierdere bănească. Hunedoreanul are la activ câteva păsări pierdute în urmă cu mai mulți ani. Pentru a evita astfel de evenimente nedorite, Dorin Cărăbeț s-a echipat cu un telemetru, un dispozitiv care îi furnizează poziția păsării pe o rază de 20 de kilometri.
Killer între killeri
Potrivit hunedoreanului, cea mai puternică pasăre de pradă este acvila de stâncă. Un exemplar matur este capabil să ucidă o vulpe, dar s-au înregistrat cazuri când în urma atacului ei au fost omorâți chiar și lupi.
Adrian SĂLĂGEAN
