Hunedoreanul care cultivă afine cu tehnologie chiliană

Dacă în 2006 nu cunoștea nimic despre afine și cultura lor, în anul 2007, când s-a decis să devină fermier, Emil Bîc știa tot ce trebuie despre cultura acestor fructe incredibile. Întâmplarea, aproape paranormală, a făcut ca în acei ani o firmă din Chile,  America din Sud să aterizeze tocmai la Beriu, Hunedoara investind un milion de euro în cultura afinelor. Emil Bic a fost angajatul lor. ”Atunci am învățat tot ce trebuie despre cultura afinelor în stil chilian. Am aflat cât de bine este vândut acest fruct pe piața vestică și ce calități extraordinare are. Și m-am gândit că dacă cineva a bătut un drum de 13.000 de kilometri ca să investească un milion de euro în pământul de la Beriu, afacerea trebuie să fie una de succes. Și a fost!”, spune Emil Bîc.

40 de contracte semnate pentru 5 ha de pământ

Chiar și modul în care s-a format plantația hunedoreanului are o poveste a ei. Fărâmițarea proprietății funciare a ridicat dificultăți nebănuite pentru întreprinzător. Ca să aduni la un loc o suprafață agricolă cât de cât semnificativă trebuia negociată achiziția de pământ cu zeci de proprietari. ”A durat luni de zile până am reușit să consolidez împreună cu un asociat o suprafață de teren minimală pentru o cultură de afine. Imaginați-vă ce înseamnă să negociezi și să convingi 40 de proprietari să vândă câte o parcelă sau parceluță de pământ.  Am reușit până la urmă să consolidăm o proprietate agricolă de cinci hectare”, își amintește hunedoreanul. A fost baza pentru prima cultură de afine autohtonă în zona Beriu.

Investești azi și te bucuri peste doi ani

În anul 2007, Emil Bîc a plantat două hectare cu afine respectând toate rigorile acestei culturi așa cum le-a învățat de la chilieni. Pare puțin, dar dacă avem în vedere cât costă investiția de start-up al unei ”livezi” de afine s-ar putea să nu mai pară. ”Înființarea unei ferme de afine presupune o investiție de circa 20.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat. Aici intră achiziția plantelor, pregătirea pământului și plantarea efectivă. E o sumă importantă, mai ales că după ce o investești te pui pe așteptat până la prima recoltă”, explică Emil Bîc.

Într-adevăr, după plantare, cultura de afine este destul de zgârcită în a întoarce satisfacții fermierului. Trebuie să treacă doi ani până se poate aduna ceva de pe câmp. ”Deci am plantat afinii în anul 2007, iar primele afine recoltate nu au venit mai repede de anul 2009. Am avut atunci o recoltă de vreo 600 de kilograme, cultura neajungând încă la maturitate”, spune hunedoreanul.

Ce e cu tehnologia chiliană?

Hunedoreanul a fost primul român care a început în țară o afacere cu afine folosind tehnologia adusă de chilieni. ”Secretul” celor din America de Sud este rumegușul. Pentru ca planta să se dezvolte optim și să producă la maxim are nevoie de un pământ afânat și cu aciditate mare. ”Rădăcina afinului este subțire. Ca să prindă bine, planta are nevoie de pământ cât mai afânat și cu aciditate crescută. Chilienii foloseau pentru asta rumeguș. Acesta se amestecă cu pământul în care este plantat afinul iar rezultatele sunt spectaculoase”, spune Emil Bîc. Iar ca să faci rost de rumeguș era un mizilic acum 10-15 ani. ”Pe vremea aceea era plin de gatere în zonă, iar cei care le exploatau aveau o problemă de mediu cu rumegușul care rezulta. Așa că au fost mai mult decât mulțumiți să ni-l dea nouă gratis, numai să îi scăpăm de el”, spune hunedoreanul. În ultima perioadă, pe măsură ce costul rumegușului a crescut continuu, locul său a fost luat de turbă care, pe lângă afânare și creșterea acidității pământului, are și rol de fertilizare.

Fructul mai scump decât carnea

Deși este o cultură de nișă, cultivarea afinelor este una din cele mai bune afaceri agricole pentru terenuri mici. Deși astăzi nu se mai ocupă direct de plantația sa, aceasta, ajunsă între timp la maturitate, îi oferă în fiecare an lui Emil Bîc dividende notabile. Faptul se explică în principal prin cererea foarte mare și prețul foarte bun pe care afinele îl au pe piață. Dacă la sursă prețul pornește de la 18 lei per kilogram, în piața din Deva nu îl poți cumpăra sub 30 de lei per kilogram. Adică, mai scump decât un kilogram de pulpă de porc.

Calcule de întreprinzător

Deci, ce venit ar aduce o livadă de afini cultivați pe o suprafață de două hectare de teren? Studiul de caz asupra culturii lui Emil Bîc este relevant. Producția anuală este în medie de 6 – 8 tone de afine. Hunedoreanul nu vinde en-detail, ci en-gros la un preț de 18 lei per kilogram. Asta înseamnă un venit brut de circa 130.000 de lei. Dacă se scad costurile cu salariile angajaților, cu pregătirea terenului, venitul net adus hunedoreanului de mica plantație de afini este de aproximativ 70-80 de mii de lei anual.  Doar de pe 2 hectare de teren!

Mai mult e dușmanul ”mult”-ului

Ocupat cu alte activități, Emil Bîc nu se grăbește să își extindă cultura de afini. Deși a fost primul care și-a înființat ”afinăria” în zona Beriu sunt deja culturi mult mai vaste de afine. ”Eu consolidez deocamdată ce am. Mai mult e dușmanul multului dacă nu consolidez întâi ce ai. Am aplicat pentru o finanțare pe fonduri europene pentru construirea unei hale frigorifice în care pot păstra afinele după recoltare. O altă investiție pe care o am în vedere vizează construirea unui bazin de apă necesar alimentării sistemului de irigații pe care îl gestionăm. După ce dispunem de aceste facilități ne putem gândi și la o extindere a culturii”, spune hunedoreanul.

De ce este afina atât de scumpă și de căutată?

Dacă aveți curiozitatea să studiați ce beneficii are acest fruct veți rămâne surprinși. E stabilit științific că afinele sunt un cocktail de elemente sănătoase pentru organism.

Vă prezentăm câteva dintre beneficii:

Afinele au cea mai mare capacitate antioxidantă dintre toate fructele

  • Afinele sunt foarte bogate în antioxidanți numiți antocianină, vitamina C, vitamine din complexul B, vitamina E, vitamina A, cupru (care întărește imunitatea și are rol antibacterian), seleniu, zinc, fier (promovează imunitatea prin creșterea hemoglobinei și a concentrației de oxigen din sânge) și stimulează astfel, sistemul imunitar și previne apariția infecțiilor.

Afinele neutralizează radicalii liberi care pot promova boala și îmbătrânirea în organism

  • Afinele sunt unele dintre fructele cele mai bogate in antioxidanți. Acest lucru se datorează în special prezentei antocianinei, un pigment responsabil de culoarea albastră a afinelor. Cantitatea însemnată de vitamina C este un alt argument pentru rolul benefic al acestor fructe.

Afinele contribuie la diminuarea grăsimii din zona abdomenului

  • Un nou studiu de specialitate sugerează că afinele pot ajuta la reducerea factorilor de risc din cauza cărora puteți acumula grăsime în zona abdominală și astfel poate să scadă probabilitatea apariției bolilor cardiovasculare și a sindromului metabolic.

Ajuta la menținerea sănătății tractului urinar

  • Dezvoltarea coloniilor de bacterii, precum b-coli de-a lungul pereților mucoasei din interiorul tractului urinar, sunt responsabile pentru această infecție care conduce la inflamație, senzație de arsură în tipul urinării și alte complicații. În acest caz, afinele pot fi surprinzător de benefice. Acestea conțin un compus format din polimeri mari, precum moleculele grele, care inhibă creșterea bacteriilor respective. Afinele au proprietăți antibiotice, care se adaugă la acest efect. Moleculele mari si grele spală practic aceste bacterii de pe pereții tractului urinar, prevenind declanșarea infecției.

Păstrează integritatea vederii

  • Extractul de afine conține un nivel ridicat de compuși numiți antocianozide, care s-a dovedit în urma studiilor clinice că încetinesc pierderea vederii. Acești compuși pot preveni sau întârzia toate problemele legate de îmbătrânire, cum ar fi degenerescenta maculară, cataracta, miopia și hipermetropia, uscăciunea ochilor și infecțiile, în special cele de la nivelul retinei, datorită proprietăților lor antioxidative. Afinele conțin un grup special de antioxidanți numiți carotenoide (luteina, zeaxantina, etc.), flavonoide (cum ar fi rutina, resveritrol, quercentina, etc.), în plus pe lângă alte substanțe importante precum vitamina C, vitamina E și vitamina A, seleniu, zinc și fosfor, care sunt benefice și esențiale pentru sănătatea ochilor. Studiile au indicat faptul ca, daca mâncați 3 sau mai multe porții de fructe pe zi, puteți reduce riscul apariției degenerescentei maculare asociată îmbătrânirii (cauza principala a pierderii de vedere la persoanele în vârstă), cu aproximativ 36%.

Mențin sănătatea creierului

  • Aceste fructe mici conțin antociani, vitaminele A, complexul-B, C si E, zinc, sodiu, potasiu, cupru, magneziu, fosfor, mangan și pot preîntâmpina sau vindeca printre altele, apariția tulburărilor nevrotice, prin prevenirea degenerării sau distrugerii neuronilor, a celulelor creierului, ajutând la menținerea sănătății sistemului nervos central.

Afinele scad riscul dezvoltării bolilor de inimă

  • Conținutul ridicat de fibre, antioxidanți puternici și abilitatea afinelor de a dizolva colesterolul rău, fac din aceste fructe un supliment alimentar ideal pentru vindecarea bolilor de inima. Acestea întăresc și mușchii inimii. Într-un studiu efectuat recent, cercetătorii au descoperit ca o cantitate moderată de vin alb conține 0,47 mmol de antioxidanți ai radicalilor liberi, vinul roșu 2,04 mmol, iar vinul obținut din afine conține 2,42 mmol din acești compuși protectivi.

Ajuta în ameliorarea constipației și a digestiei

  • Fibrele din afine țin la distanță constipația (prin consumul constant a unei cantități însemnate), iar vitaminele, sodiul, cuprul, fructoza și acizii îmbunătățesc digestia.

Lupta împotriva cancerului

  • Afinele s-au dovedit a fi de ajutor bolnavilor de cancer, deoarece conțin anumiți compuși, cum ar fi pterostilbene (excelent în remediul cancerului de colon și ficat) și acid aleagic, care în combinație cu antocianina și alți antioxidanți precum vitamina C și cupru, pot duce la prevenirea sau vindecarea cancerului.

Pur și simplu un fruct magic pentru sănătatea umană!

 

Adrian SĂLĂGEAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *