Hunedorean reţinut de poliţişti, după ce a comis mai multe infracţiuni de furt din locuinţe
În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara, în urma unei acţiuni, au reuşit prinderea unui hunedorean în vârstă de 21 de ani, bănuit de comiterea, în perioada 17 – 19.09.2018, a mai multor furturi din locuinţele unor persoane din municipiul Hunedoara.
În urma activităților desfășurate, poliţiştii Biroului Ordine Publică Hunedoara l-au depistat pe tânăr pe Aleea Câmpului, din Hunedoara, la scurt timp după comiterea ultimelor furturi. La vederea poliţiştilor, tânărul a încercat să fugă, fiind urmărit şi imobilizat de agenţii de poliţie.
Cu ocazia controlului corporal, asupra celui în cauză, poliţiştii au găsit mai multe bunuri reclamate ca sustrase din locuințele unor hunedoreni.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
În urma probatoriului administrat, faţă de tânăr a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
UPDATE 20 septembrie: Parchetul a dispus măsura de arest preventiv pe 30 de zile pentru autorul furturilor din locuințe din Hunedoara.
Recomandări preventive pentru proprietarii de locuinţe
- Asiguraţi o bună luminozitate în casa scării şi în faţa apartamentului;
- Dacă intrarea în scara blocului este prevăzută cu interfon, nu permiteți accesul decât persoanelor cunoscute, pe care le așteptați în vizită;
- Instruiţi-vă copiii, ca atunci când sunt singuri acasă, să nu răspundă la interfon şi să nu deschidă sub niciun motiv uşa persoanelor necunoscute, chiar dacă aceştia spun ca sunt trimişi de dumneavoastră;
- Fiți precauți când la ușă se prezintă, fără a fi solicitat vreun serviciu, persoane necunoscute care declară că sunt de la companiile de utilități ( gaz, curent, primărie, cablu TV, etc.) sau care pretind a fi reprezentanți a unor supermarketuri ce oferă gratuit produse, sau prezintă diverse promoții – nu permiteți accesul lor în locuință, sau dacă totuși o faceți, nu îi lăsați nesupravegheați nici măcar pentru o secundă;
- Dacă aveți suspiciuni în legătură cu persoane străine aflate în scara de bloc anunțați imediat poliția și alertați vecinii;
- Dacă locuiţi la parter, asiguraţi geamurile cu grilaje metalice;
- Uşa de acces să fie prevăzută cu cel puţin două încuietori şi cu lanţ de siguranţă;
- Învăţaţi copiii să fie discreţi şi să nu se laude altor persoane cu achiziţiile făcute de dumneavoastră (televizor LCD, laptop, sau că aveţi sume mari de bani în casă, etc.);
- Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să se subînţeleagă absenţa dumneavoastră;
- În situaţia în care cheile de la uşa de acces au fost pierdute, uitate într-un loc public sau sustrase odată cu actele de identitate, schimbaţi de urgenţă încuietorile.
IPJ Hunedoara