Hunedoara va găzdui primul centru de recreere pentru nevăzători!
Proiectul este inițiat chiar de un nevăzător care luptă de mulți ani pentru drepturile persoanelor cu dizabilități
Anul nou aduce vești bune pentru județ! Vești care trebuiesc spuse cu voce tare și răspicat.
Povestea începe cu Costel Puiu Ștefan, acel om care nu stă locului până nu face ce și-a propus. Visul lui a speriat la început, fiind poate prea ambițios pentru ce ne-am obișnuit noi că se poate. Imposibil este un cuvânt pe care nu l-am auzit în vocabularul lui Puiu. Mereu conectat și pus pe drumuri pentru a dezvolta asociația în care este președinte, omul din spatele funcției este unul modest, dar luptător.
De doi ani, Puiu este președintele Asociației Nevăzătorilor din România, Filiala Hunedoara. Tot de atunci luptă pentru ideea cu care a și candidat: înființarea unui centru de recreere accesibil pentru nevăzători. Fiindcă visele nu au o valoare reală decât dacă sunt puse pe hârtie, vestea că planul arhitectural este gata și se pot demara deja lucrările, este una demnă de publicat.
Ca să bifăm și detaliile tehnice, centrul de recreere se va întinde pe o suprafață totală de aprox. 2000 mp, fiind construit pe 3 etaje astfel:
– parter: 2 bazine cu apă și jacuzzi, saună și salină;
– etaj 1: sală de sport cu aparatură adusă din Atlanta, pistă de alergat cu senzori speciali, teren de minifotbal, perete de alpinism (se întinde la etajul 1 la etajul 2);
– etaj 2: cantină, bowling, sală de conferințe;
– etaj 3: apartamente/unități de cazare.
După cum vă dați seama deja, proiectul este unul de amploare care necesită un efort financiar uriaș. De tot ce are acesta de oferit, toți nevăzătorii o să beneficieze complet gratuit. Accesul o să fie însă deschis pentru toată lumea, stabilindu-se o taxă de intrare.
Centrul nu doar că o să creeze și locuri de muncă stabile, ci o să fie și o atracție permamentă a județului, în care se promovează sportul și activități de recreere menite să sudeze legăturile oamenilor din comunitățile vulnerabile. Astfel de practici incluzive sunt o carte de vizită dezirabilă pentru orice județ, numărul celor care vor beneficia de acest centru fiind unul semnificativ.
Numai în județul Hunedoara sunt aprox. 2400 nevăzători, iar la nivel național numărul acestora se ridică la aproape 100 000. Este necesar să integrăm în politicile locale și naționale astfel de proiecte care să le faciliteze dezvoltarea armonioasă și să le ușureze traiul. Contrar așteptărilor de simț comun, persoanele cu diverse forme de dizabilități, sunt persoane active, care au un cerc social dezvoltat, dorindu-și cu ardoare astfel de facilități.
Despre Puiu și povestea lui de viață interesantă merită să vorbim și cu alte ocazii, însă acum își dorește ca această veste să ajungă la toți cei care au avut impresia că au fost abandonați. Cei care cred că nimeni nu mai luptă pentru bunăstarea lor și că nu mai au motive de ieșit din casă. Veștile bune trebuie să circule cu viteză și să ajungă la oameni care pot da o mână de ajutor.
Pe măsură ce înaintează construcția proiectului, vom afla mai multe detalii despre acesta. Până atunci însă, sărbătorim vestea bună și ne mândrim cu asemenea inițiative în județ.