Hunedoara, sub cod GALBEN de caniculă, până luni

Meteorologii anunţă că, de vineri până luni, nouă judeţe din Banat, Crişana, jumătatea de vest a Olteniei şi sud-vestul Transilvaniei se vor afla sub cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, temperaturile urmând a ajunge până la 38 de grade Celsius. Căldura va cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile nordice, vestice, la deal şi la munte vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată.

Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Bihor, Alba, Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi şi Dolj.

”În Banat, Crişana, jumătatea de vest a Olteniei şi în sud-vestul Transilvaniei, vremea va deveni caniculară, iar temperaturile maxime vor urca spre 37 – 38 de grade. Pe arii relativ extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, avertizarea este valabilă de vineri până luni.

În acelaşi interval, valul de căldură va cuprinde cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi în creştere, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade.

De asemenea, meteorologii anunţă că, în regiunile nordice, vestice, la deal şi la munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *