HUNEDOARA NATURISTĂ. Deși este miere în stup, în apicultura locală nu curge ”lapte și miere”

Dacă vrei să afli cum merge apicultura hunedoreană există un om care a devenit cumva sinonim cu aceasta, după zeci de ani de activitate în branșă. Pentru că Iosif Korb nu e doar unul din cei 900 de apicultori hunedoreni, ci e chiar un reprezentant al acestora, responsabilitate pe care i-o dă de peste un deceniu funcția sa de vicepreședinte al Filialei Hunedoara a Asociației Crescătorilor de Albine din România. Surprinzător, în ciuda pesimismului realist care bântuie agricultura autohtonă, în apicultura hunedoreană lucrurile merg destul de bine. Se produce miere, se vinde, numărul familiilor de albine a crescut, dar, că nu are cum să fie altfel, nu curge ”lapte și miere” în prisacă. Iar motivul, identificat de Iosif Korb, este lipsa unei politici naționale de susținere a mierii românești.

”Au înnebunit salcâmii”

Știrea ”bombă” în apicultura românească din acest an este că salcâmii au avut o vară de grație. ”Atât de mult salcâm s-a făcut anul ăsta, încât și apicultorii care au fost staționari au avut producții de miere foarte bune. A fost salcâm peste tot, explozie florală nemaiîntâlnită  în ultimii ani”, explică Iosif Korb. Dacă mierea de salcâm e campioana de anul acesta, iar cea de flori de  tei a mers binișor, din floarea soarelui a ieșit cu 60-70 la sută mai puțină miere comparativ cu producția de anul trecut. ”Vânturile din nord, mai reci,  au inhibat floarea soarelui anul ăsta. Acestei culturi îi place căldura”, spune apicultorul.

Mănâncă și românii, da’ nemții ”rup”

Acum, nu cred că mai trebuie să insistăm privitor la cât de importantă este mierea pentru o alimentație sănătoasă. Este o sursă excelentă de energie, vitamine și minerale. În plus, e delicioasă. Cu toate acestea, doar un procent mic, sub 25 la sută,  din mierea produsă în județul Hunedoara își găsește piață de desfacere în țară. Iar situația se menține în aceste cote de ani buni. O treime din cele 300 de tone de miere produsă anual în județ este pusă în valoare prin sistemul de colectare și comercializare administrat de Iosif Korb. Din această cantitate, 80 la sută se exportă în Germania. ”Piața locală nu cere mai mult. Magazinul Apicola geme de miere și produse apicole, prețurile sunt bune, dar vânzările rămân cam la același nivel de ani de zile”, spune Iosif Korb. Asta este! În majoritate, mierea hunedoreană este cumpărată și consumată de nemți.

”Înțepătura” chineză: miere la un euro kilogramul?

Să nu vă imaginați însă că e ușor să exporți miere. Și este încă și mai greu să faci și afaceri bune cu ea. Concurența pe piața europeană e colosală. Atuul mierii hunedorene nu este prețul. Pentru că pe preț, concurența din China și Ucraina este imposibil de contracarat. ”E vorba de prețuri de achiziție en-gros. De exemplu, la mierea polifloră în România prețul este în jur de 12 lei kilogramul. Ucraina o vinde cu 6 lei pe kilogram, iar China cu circa 4,5 lei, adică mai puțin de un euro per kilogram”, spune Iosif Korb. În condițiile date, nemții preferă totuși să plătească mai mult pentru o miere de calitate premium. ”Asta ne obligă să fim extrem de riguroși la selecția mierii pe care o achiziționăm. Clienții germani acceptă doar  miere de calitate premium, iar dacă se poate să fie bio este cu atât mai bine”, spune apicultorul. Anual, din Hunedoara se exportă în Germania circa 80 de tone de miere de cea mai bună calitate.

Cum aflăm dacă mâncăm ”fake-miere”?

Atunci când albinele sunt hrănite cu siropuri de zahăr rezultă ceea ce se numește în domeniu ”miere falsă” sau mai nou ”fake-miere”. Practic o substanță în care proporția de aport nutrițional specific mierii adevărate este sub 30 la sută, restul fiind zahăr. Există, în folclor, mai multe așa-numite teste pe care oricine le poate face ca să determine calitatea mierii. Din păcate, nici unul nu e valabil. Zaharisirea mierii nu înseamnă că mierea este falsă  și nici ”proba bulei” nu e o probă că vorbim doar de miere. ”Mierea adevărată se poate zaharisi. Iar bula nu poate certifica decât cel mult că avem o substanță mai mult sau mai puțin densă. Nu există nici o metodă simplă de a determina calitatea mierii”, explică Iosif Korb. Acesta explică că singura metodă de a determina calitatea unei probe de miere este analiza de laborator.

Ați auzit de albina mutantă? Nu face miere

Desigur, programele cu finanțare europeană din anii trecuți (de ordinul sutelor de mii de euro) au avut aport în dezvoltarea apiculturii hunedorene. Numărul de familii de albine a crescut la circa 30.000, cu zece mii mai multe decât acum 20 de ani. Breasla apicultorilor a crescut și ea, o parte din noii intrați reușind să se mențină în producție și după finalizarea programului de finanțare. Cu toate acestea, mierea românească rămâne o cenușăreasă pe panoplia de priorități ale autorităților. Iosif Korb propune trei măsuri care ar duce la consolidarea producției de miere românească și protejarea patrimoniului de albine național. ”E foarte simplu. Prima măsură ar trebui să înlocuiască actualul sistem birocratic și ineficient de subvenționare a cheltuielilor cu îngrijirea albinelor, cu un sistem simplu, rapid, care să ajungă la toate familiile de albine din România, nu doar la cele ale marilor producători. În registrul agricol al oricărei primării se poate afla cine și câte familii de albine are. A doua măsură, extrem de utilă,  ar fi suportarea de către stat a măcar jumătate din cheltuiala cu deplasarea apicultorilor în pastoral”, spune Iosif Korb. Chiar dacă pare puțin ciudat, o a treia măsură ar fi protejarea din timp a albinei românești. Franța nu a făcut asta și acum producția de miere i-a scăzut de șapte ori. ”De-a lungul anilor, absolut necontrolat, în Franța s-au adus de peste tot din lume fel de fel de tipuri de albine care s-au amestecat cu cele locale. Au rezultat o serie de rase degenerate de insecte care, spre suprinderea apicultorilor francezi, nu mai fac miere. Producția țării  a scăzut în scurt timp de la 70.000 de tone la 10.000 de tone de miere. Pericolul acesta ne pândește și pe noi, pentru că deja au început să fie aduse în România soiuri de albine exotice”, spune apicultorul. Acesta militează și pe crearea, după modelul austriac, al unor zone speciale de înmulțire și selecție a albinei românești. Ce avantaje ar avea adoptarea celor trei măsuri? Miere mai multă, mai bună, venituri mai mari. Într-un cuvânt: progres!

Adrian SĂLĂGEAN