HUNEDOARA NATURISTĂ. Cămara din Totești, acolo unde zacusca, siropul și dulceața primesc gustul unor delicatese gastronomice

Apropiații îi spun ”Zâna Zacuscă”. Nu e o poreclă! E un renume câștigat de o tânără pasionată de gastronomia naturistă. Firește, invocarea solitară a zacuștii este o ușoară nedreptate în ce o privește pe hunedoreancă. Pentru că în cămara Paulei Bora din Totești găsești esența naturii în peste 50 de rețete de sirop, dulceață, gem, peltea, sos, sau murătură. Ceva face, însă,  ca gustul zacuștii preparată la Totești să creeze clienților o dependență care le impune să revină mereu și mereu în Cămară. Dar nu e doar asta! Îți dai seama de acest lucru în momentul în care pășești pentru prima oară în Cămara-magazin.  Totul e conceput și asortat sub autoritatea celui mai select bun-gust. Forma, etichetele și aspectul recipientelor cu bunătăți, conceptul decorativ al podelei, materialele puse în operă, modul în care cade lumina îți inoculează imediat ideea de calitate.  Oricum am privi nu e o cămară oarecare. Surpriza vine la final când veți afla cum zacusca, dulcețurile, siropurile din Cămara din Totești pot deveni o bază de dezvoltare locală a Țării Hațegului.   Și când te gândești că totul a început din întâmplare…

Afacere de plăcere

Cine se ocupă de afaceri știe câtă dârzenie, efort și stres se consumă ca să obții profitul. Din acest punct de vedere, Paula Bora este o norocoasă. Ca să obțină profit face numai ce îi place! Fără planuri de afaceri și deadline-uri. O joacă! ”De când mă știu îmi place să cutreier coclaurile să culeg fructe de pădure, ciuperci, plante aromatice. Prepararea gastronomiei naturiste este o altă îndeletnicire care îmi face bine, mă bucură și mă împlinește. Scrisul,  fotografia, marketingul îmi ocupă de asemenea mult din timp”, mărturisește Paula Bora. Dacă la asta adăugăm și neliniștea lucrativă a unei firi active, avem portretul unjei persoane care pur și simplu și-a transformat în business stilul ei preferat de viață. Inițial nici măcar nu a existat intenția unei afaceri. ”La început, acum cinci ani,  dăruiam din borcănașele cu zacuscă și dulceață prietenilor. Am avut surpriza ca produsele să fie gustate și de prietenii prietenilor noștri, cererea a crescut și la un moment dat, prin 2015, în mod natural, borcănelele cu bunătăți au devenit, oficial, produse care puteau fi cumpărate în baza unui certificat de producător”, își amintește Paula Bora.

Esențele tari se țin în sticluțe mici! La fel și gastronomia de top

Nu există nimic forțat în producția Cămării din Totești. Nu există bandă de producție, iar ideea de industrializare e un sacrilegiu! Totul decurge natural, ”organic”, de la culesul materiei prime la capsarea borcănașului cu produs. Se lucrează manual, ca acasă, singura nuanță în plus fiind tușa de inventivitate în elaborarea rețetelor adusă de Paula. E vorba practic de un ”artizanat” gastronomic. Prin urmare, indicele ”cantitate” își pierde sensul, în favoarea celui care reflectă ”calitatea”. Practic, nivelul și tipul producției e dictat permanent de cât de favorabil este anul agricol, de sezon și de o limită până la care întreprinzătorul simte că poate merge fără ca munca să devină o caznă. De aceea, indiferent de tipul de produs, la o șarjă nu ies niciodată mai mult de 50 de borcane de zacuscă, dulceață, sau sirop. Lucrul explicabil, atâta timp cât în spatele Cămării din Totești, pe lângă Paula, mai stau doar mama ei și o prietenă de familie. Și ocazional, voluntari atrași de ineditul abordării acestei afaceri. ”La dulceață, de exemplu, calendarul începe în fiecare an cu păpădia, apoi liliacul, salcâmul, macul sălbatic, pentru ca toamna târziu să trecem pe ardei iute, ceapă și morcovi. Nu știm niciodată de la început câtă materie primă găsim. Sunt ani bogați în roșii, castraveți, sau ciuperci comestibile. În alți ani nu se fac izma, nucile sau murele”, explică Paula. Producția Cămării din Tomești este direct legată de ce dă natura la un moment dat, toate ingredientele sunt fie culese de Paula direct din pădure, fie cultivate pe cei câțiva ari de pământ de care dispune familia ei.  Asta explică cantitatea mică de marfă care se poate produce, iar anunțul descurajator de ”stoc epuizat” din dreptul multor specialități trădează ritmul alert al vânzării și succesul de care se bucură deliciile cămării.

Zacuscă și dulcețuri ”à la carte”

Dacă ar fi să găsești la un moment dat toate produsele ieșite din bucătăria de la Totești oferta te-ar copleși. Sunt 25 de tipuri de dulceață, 21 de tipuri de siropuri și nectare, 8 tipuri de zacuscă, sosuri și murături. Dacă nu ești obișnuit cu alimentația naturistă unele sortimente te pot surprinde prin exotismul denumirii lor. Ce ziceți de ”zacuscă de vinete cu Garam Masala”, ”sos de roșii aromat cu ienibahar”, sau ”dulceață din petale de mac sălbatic”? Pe rând, singure sau în diverse combinații, frăguțele de câmp, cireșele sălbatice, căpșunele, coacăzele negre, agrișele, corcodușele roșii și galbene, afinele de munte, florile de liliac, socul și merele, murele, prunele, coarnele, strugurii cabernet, păducelul, gutuile, nucile verzi, ardeii iuți, mugurii de brad, izma și menta, lavanda și orice vă mai puteți imagina, devin dulcețuri, magiun, sirop sau peltea în Cămara din Totești. Așa cum vinetele, roșiile, busuiocul, ienibaharul, arpagicul, broccoli și conopida ”colaborează” în prepararea sosurilor, murăturilor și inegalabilelor sortimente de zacuște. Dată fiind abordarea afacerii și ritmul rapid al vânzărilor trebuie să ai șansă să găsești exact ce vrei atunci când vrei. Există însă și un avantaj în asta: poți să încerci ceva nou care te-ar putea face să-ți reierarhizezi preferințele.

Cămara din Totești și IT-iștii din Timișoara

Strategia de desfacere a Paulei Bora este simplă. Umple portbagajul Loganului cu produse și își setează pe GPS adresele târgurilor și evenimentelor potrivite pentru acte de comerț. Cei interesați pot cumpăra și la Totești, ”la bază”, cu un telefon prealabil. Chiar dacă sunt sănătoase, naturale 100%, iar unele au incorporate ingrediente inedite în compoziție, produsele Cămării din Totești nu ajung să cucerească pe toată lumea. Principala clientelă sunt oamenii care știu să se hrănească inteligent și acceptă să plătească un preț pentru asta. ”Preponderent cumpără de la mine oamenii informați, care pun preț pe sănătatea lor și nu mănâncă orice. De obicei, oameni trecuți de 45 de ani, dar și tineri instruiți”, spune Paula. E antologic modul în care a decurs vânzarea din Cămară la un târg care a acompaniat un eveniment IT organizat la Timișoara. ”În prima zi zeci de tineri au trecut pe la stand, au pus întrebări referitoare la produse, i-am lămurit de una, de alta, dar nu am vândut mai nimic. Surpriza a venit însă a doua zi. Oamenii au revenit și au cumpărat tot! Am o singură explicație: în 24 de ore, lucrând în IT,  tinerii s-au documentat pe NET despre ce vând eu acolo. Or fi aflat ce înseamnă Garam Masala (condiment de origine indiană – n.n.), de exemplu, s-au convins că e ok și au acționat. A fost foarte amuzant!”, își amintește Paula.

Fiind produse hand-made, bunătățile din Cămara din Totești au un preț. Nu poți procura un borcan de zacuscă de vinete cu Garam Masala fără să pui la bătaie 20 de lei, o dulceață poate ajunge la 25 de lei, iar un sirop costă în medie 17 lei.

Zacusca, dulceața și siropurile – bază de dezvoltare locală în Țara Hațegului

S-o încadrezi pe Paula Bora la clasa simplilor întreprinzători care și-au făcut din vocația pentru gastronomie o afacere ar fi însă prea puțin. Cămara din Totești, în viziunea ei, e doar un mijloc spre un scop avut în plan pentru anii care vin. ”Tot ce câștig cu Cămara reinvestesc în afacere. Borcanele, sistemele lor de sigilare, avizele pentru bucătărie, utilajele acesteia costă. Am investit! Ideea este însă alta. Doresc să folosesc această afacere ca un mijloc local de a altoi pe agricultura de subzistență locală o valență aducătoare de profit”, explică Paula.

Tânăra este o susținătoare a ceea ce se numește ”economie socială”. Scopul principal al economiei sociale, spre deosebire de economia de piață, nu este obținerea de profit, ci constă în îmbunătățirea condițiilor de viață și oferirea de noi oportunități pentru persoanele dezavantajate sau făcând parte din categorii vulnerabile. Există o legislație în România care privește economia socială și rolul ei de stimulare a dezvoltării unui model alternativ de incluziune socială a grupurilor vulnerabile. Să mai amintim că printre principiile care stau la baza economiei sociale regăsim supremația participării actorilor sociali, a persoanei și a obiectivelor sociale asupra capitalului; apărarea și aplicarea principiului solidarității și al responsabilității; comuniunea între interesele membrilor utilizatori și interesul general;  controlul democratic exercitat de membri organizației/ întreprinderii; adeziunea voluntară și deschisă; autonomia de gestiune și independența față de autoritățile publice; alocarea celei mai mari parți a excedentului pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila si de furnizare de servicii membrilor in conformitate cu interesul general.

Asta spune, în linii mari, teoria! Cum ar dori Paula Bora să pună în practică conceptul? ”Cămara poate fi liantul care să dezvolte o structură de economie socială pentru dezvoltare locală în Țara Hațegului. Am convingerea că zeci de gospodării din zonă care trăiesc din agricultura de subzistență își pot îmbunătății traiul valorificând surplusul de fructe și legume care există ca regulă. Pe scurt, doresc ca în timp, pe măsură ce mă dezvolt,  să cumpăr la preț corect tot ce îmi poate asigura agricultura de subzistență din zonă ca materie primă pentru produsele mele. Mai mult chiar voi căuta să desfac marfa tot local, în magazinele și restaurantele din Țara Hațegului. Cred că e o formulă câștigătoare prin care valorificând resursele locale putem toți să trăim mai bine. Nu trebuie decât să conștientizăm interesul comun și să devenim conștienți de potențialul nostru. În rest cu puțină muncă și organizare viața va fi mai îndestulată și frumoasă pentru fiecare”, spune Paula.

Să recunoaștem că ideea poate prinde contur ușor dacă câteva minime condiții vor fi îndeplinite. Una dintre ele ar fi să uităm de ”capra vecinului”.

 

Adrian SĂLĂGEAN