Hunedoara: Femeie lovită pe trecerea de pietoni
În data de 20.09.2017, în jurul ora 17:41, un bărbat în vârstă de 71 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Dacia, din municipiul Hunedoara, la intersecția cu bulevardul Mihai Viteazu, a pătruns în intersecție pe culoarea verde a semaforului electric și a efectuat un viraj stânga fără a acorda prioritate de trecere unei femei în vârstă de 49 de ani, din Hunedoara, care traversa strada pe marcajul pietonal și pe care a accidentat-o ușor.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.
Pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutiere, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului, să mărească distanţa de siguranţă în mers şi să folosească luminile de întâlnire, pentru a fi mai vizibili în trafic.
În condiţii de instabilitate atmosferică și înrăutăţire a vremii, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie, să adapteze permanent viteza la condiţiile meteo-rutiere și să conducă preventiv.
Atunci când circulaţi în condiţii de vânt puternic, aveţi în vedere că rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare.
Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri.
Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă şi evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare ale autovehiculului.
Sporiţi atenţia la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Totodată, evitaţi oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe.
Înainte de a porni la drum, interesaţi-vă cu privire la condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgeţi. De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.
În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariţiei blocajelor rutiere, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.
Biroul de presă al IPJ Hunedoara