Cu banii câștigați în Italia și-au făcut un colț de rai – Casa Glod

Și surprizele se țin lanț. După întoarcerea din aventura de la Cheile Glod, toți exploratorii, uzi de ploaie, exact cum eram când am ieșit din canionul ”La Strâmtura”, am fost invitați de Alexandra vizităm un loc special, de poveste. A fost cea de a doua surpriză a expediției.

După vreo jumătate de oră de mers cu mașinile, am trecut granița județului Hunedoara și am ajuns în Țara Moților, în localitatea Glod, comuna Almașu Mare, județul Alba. Am oprit în fața unei porți mari de lemn construită în stil maramureșean. Dincolo de poartă, pe mijloc, urca un drum pietruit care ducea undeva, sus în deal. În stânga și dreapta drumului era o pajiște mirifică cu flori de câmp și levănțică. Întrebarea era, oare ce am putea vedea aici atât de special, cum ne-a spus Alexandra Marcu?

Urcând la deal, pe drumul pietruit, se vede o casă veche la stânga, apoi la dreapta alte două case la fel de vechi. Sus în vârful dealului, stăteam pe acoperișul văzduhului. Într-devăr, o panoramă de vis! Ți se taie respirația să vezi cât de sus ești și ce priveliște se revărsă înaintea ta.

Spre noi vine un domn, trecut de 35 de ani, cu zâmbet larg și cu o primire caldă cum rar mai vezi în zilele noastre. Am înțeles că el este gazda acestor locuri și am fost invitați să pășim cu încredere și să vizităm acele frumuseți: „Bine ați venit, la Glod! Ne bucurăm că ați venit la noi și vă dorim să vă bucurați de ceea ce vedeți în spatele vostru și prin împrejurimi!”.  Într-adevăr, peisaj de poveste, parcă desprins din grădina Edenului. Casele vechi ce umpleau peisajul te întoarceau în urmă cu cel puțin 100 de ani, iar totul părea intrarea într-un muzeu de etnografie. La prima vedere, asta am crezut că e!

Bijuteriile arhitecturale, casele de lemn, sunt aduse din Maramureș, construite din lemn de stejar și au acoperiș din șindrilă. După ce dăm binețe, gazda noastră, Alin, într-un grai nu tocmai ardelenesc și cu un accent deosebit, ne-a povestit despre istoria acelor locuri și a celor 4 case pe care le vedeam în fața noastră.

”Aceste case au fost aduse din Maramureș și sunt demontabile. Pe vremuri, bătrânii construiau case pe care în caz că se mutau dintr-o localitate în alta, le desfăceau, bucată cu bucată – exact ca un puzzle sau joc lego – și plecau cu toate piesele din care era formată locuința, iar când își găseau spațiul de conviețuire le remontau. Tot așa a făcut și Alin Mușat.

În urmă cu cinci ani, s-a hotărât să investească în terenuri și să pună în valoare frumusețile României. Împreună cu soția lui, Dora, au adunat banii câștigați în Italia, unde muncesc și astăzi în domeniul medical, ca asistenți. Practic, ei fac o navetă imposibilă, între Glod și Milano, săptămânal. ”Patru zile pe săptămână sunt la Milano și 3 zile sunt la Glod. Fac naveta asta de 1 an și 9 luni în fiecare săptămână”, spune Alin.

Soții Mușat sunt de loc din Brăila, și au ajuns în Glod datorită finilor care au părinți în acest sat. Finii erau foarte mândri de locurile părintești dintre munții Apuseni și le povesteau cum îți poți ”încărca bateriile” în acea zonă. ”Noi fiind în căutare de teren, am zis hai, arată-ne locurile unde vă tot lăudați că vă ”încarcați bateriile” și în urmă cu cinci ani, ne-au adus pe aceste meleaguri unde ne-am îndrăgostit pe loc de peisajul desprins din raiul pământesc. Aici sus, am văzut și simțit că ești mai aproape de divinitate. Am găsit liniștea absolută, ceea ce am căutat de multă vreme, și un miros pe care l-am uitat. Mi-am zis că aici vreau să trăiesc împreună cu soția și copiii mei.

Atunci am cumpărat dealul Lungoiului, l-am curățat de mărăcini, bălării și scaieți pentru a-l pregăti și pune în valoare”, afirmă Alin, dând cu privirea de jur împrejur.

Păstrători de tradiții și iubire de valorile românești, Alin și Dora au cumpărat cinci case din Maramureș, unele părăsite și într-o stare avansată de degradare. Cu toate că nimeni nu le-a dat nici o șansă de a mai scoate ceva bun din ele, trei dintre cele cinci case au fost remontate, restaurate și reorganizate, iar în acest moment sunt date în circuitul turistic. Fiecare casă are un nume, pentru că așa au fost înainte, iar Soții Mușat le-au aflat istoria fiecărei case-n parte. Casa ”școală”, pentru că pe vremuri în acea casă a funcționat școala. Acum, „școala” care avea o încăpere, are trei camere de oaspeți în ea. O altă casă este ”muzeu”, pentru că este cea mai veche, datând din anul 1892, poate chiar și mai veche de această dată. Au reorganizat-o și au mai făcut două camere la etaj. O altă casă e ”primăria”- acum e casa familiei Mușat. E locul lor de relaxare și camera copiilor, când vin pe acest deal. A patra casă adusă din Maramureș,  se numește ”șura veche”, este ridicată, dar mai trebuie să se facă finisajul la interior, și se dorește ca aceasta să fie un loc de socializare și joacă pentru adulți și copii. A cincea casă urmează să fie remontată.

Toate casele sunt funcționale, dotate cu sobe vechi cu lejancă (cu pat), făcută după un proiect rusesc, care dau un foarte bun randamnent termic, cu un consum minim de lemne. Din spusele gazdei, o sobă poate cântări și 4 tone.

Casele sunt bine izolate termic, sunt dotate cu apă și curent, baie, confort rustic, cu obiecte tradiționale păstrate și puse în valoare, dar fără să se folosească în amenajări materiale de construcții moderne, precum faianța sau gresia. Soții Mușat, recunosc că toate acestea au fost posibile datorită venitului pe care l-au câștigat în cei 15 ani de muncă în Italia, altfel nu ar fi reușit să-și împlinească acest vis.

Din păcate nu am putut intra în minunatele case, pentru că erau ocupate de turiști.

Și printre poveștile gazdei despre proiectele de viitor, admirația noastră și jocul copiilor, acolo desupra dealurilor în mireasma fânului proaspăt cosit, pe două șiruri de baloți care serveau în loc mese și scaune, Alin intinde imediat un preș țărănesc, în loc de cuvertură, iar dna Dora apare cu două castroane mari cu  brânză. Se aduc și două platouri de lemn cu mămăligă fierbinte, ceapă verde, slăninuță, două boluri din ceramică pline de smântână, băutura de sezon -socată în două bidoane mari. Toate de la mama lor de acasă. Până și ceșcuțele pentru băut erau din lut.

Ce mai, un adevărat festin tradițional românesc. Toți membrii exploratori, mari și mici au devorat bunătățile de pe masă. Cireașa de pe tort a fost un vailing plin cu gogoși calde care s-a golit instantaneu. A fost extrem de surprins, în adevăratul sens al cuvântului, până și dl. Dan Marcu, care nu știa nimic despre acest popas.

Copiii, după ce s-au săturat, s-au jucat în voie cu cei doi câini lânoși de stână foarte cuminți și prietenoși cu toată lumea. De asemenea, Alessandro și Carmen, cei doi copii ai familiei Mușat le-au ținut companie pe tot pracursul acestei vizite. Băiatul trece la toamnă în clasa a IV-a, iar fetița în clasa I-a. Sunt atât de dezinvolți și sociabili, cum rar mai vezi. Erau foarte bucuroși și asta se vedea pe chipul lor frumos că pot să le împărtășească în timpul petrecut împreună despre preocupările din grădina lor. Extrem de atenți se comportau ca niște ghizi adevărați.

Chiar dacă s-au născut în Italia, copiii s-au adaptat repede în România, pentru că în casă de la Milano vorbeau doar românește. În urmă cu doi ani, copiii au venit în țară împreună cu bunicii lor. Părinții lui Alin și ai Dorei s-au mutat cu toții, aici, la poalele munților Apuseni. O parte stau sus la Glod, iar ceilalți stau la Alba Iulia. Au venit pentru a-și ajuta copiii în afacerea tradițională pe care au pornit-o aici, pe meleaguri ardelenești. Bunicii care stau jos în oraș,  stau cu copiii pentru că merg la o școală generală din Alba-Iulia. Copiilor le place foarte mult în România și cel mai mult le place acolo, sus în deal, pentru că sunt liberi, aleargă pe câmp, stau în aer curat și sunt foarte convingători când spun asta.

A avenit vremea să plecăm de pe tărâmul minunat și până la poartă ne-a condus Carmen și Alessandro, care și-au luat la revedere în cel mai sincer mod posibil și ne-au inivitat să le mai trecem pragul, atunci când vom mai ajunge în acele locuri de poveste.