HRISTOS A ÎNVIAT !

Gheorghe HĂRĂU, medic primar:

„Istoria omenirii cunoaște multe evenimente și întâmplări excepționale, dar e în afară de orice îndoială, că evenimentele religioase în care a fost implicat în chip neîndoielnic supranaturalul, au deținut întotdeauna întâietatea. Printre acestea minunea învierii Domnului, constituie nu unul din aceste evenimente excepționale, ci marele eveniment care, de aproape două mii de ani, domină istoria.

După momentul învierii, Iisus devine Întemeietorul celei mai pure, celei mai elevate religii, a religiei prin excelență, care străbate de milenii veacurile. În numele lui Iisus se iubește, se iartă, se stabilesc norme de conviețuire socială, se trăiește și, la nevoie, se și moare. Epicentrul creștinismului, ÎNVIEREA, îmbracă în biserică o importanță fără egal. Icoana Învierii reprezintă în mod firesc punctul în care toate converg, centrul din care radiază și în jurul căruia evoluează praznicele împărătești și icoanele acestora.

Învierea lui Hristos este un eveniment care depășește istoria lumii și realitatea palpabilă. Hristos cel înviat trece pe un plan de viață inaccesibil experienței noastre senzoriale de astăzi.Nu este posibil ca cineva să vadă și să descrie Învierea, deoarece acesta inaugurează o lume nouă, care nu face parte din legile acestei lumi ”stricăcioase”
Dacă istoria patimilor lui Hristos s-ar fi sfârșit pe Golgota și dacă misiunea Lui s-ar fi oprit la Evanghelie,am putea spune că am avea în față viața exemplară a unui erou care moare pentru o cauză umană și noi am înfăptui o comemorare istorică. Dacă s-ar fi oprit aici, noi, creștinii, n-am avea parte decât de tristețe și plângere. Dar nu, nu aici s-a oprit ! Toate acestea aveau un singur drum, și mergeau către unul și același deznodământ: ÎNVIEREA. Dacă Domnul Iisus s-a manifestat plenar prin moarte, tot plenar s-a manifestat și prin viață. Viața însă, în puterea ei desăvârșită, nu este cea firească, pe care o trăim cu toții între leagăn și mormânt, ci aceea care biruie moartea și îi tăgăduiește puternicia. Această viață omul singur nu și-o poate da, ci trebuie să o primească ca un dar de sus. Prin acest dar ni se dăruiește Dumnezeu Însuși.

De nimic nu avem nevoie astăzi, ca de acestă viață renăscută întru Hristos.

Praznicul Învierii să vă aducă bucurii și lumină tuturor !”

 

Notă: postările de la rubrica „faceNEWS” sunt preluate ca atare, fără modificări, de pe paginile de facebook ale autorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *