House on the Hill. Cum a devenit casa părăsită a bunicului, brand al ospitalității și loc de adăpost, plătit cu zâmbete.

Acum 10 ani moș Siminic se despărțea de nepotul său, însă nu înainte de a-i lăsa moștenire una dintre cele mai frumoase ferestre către Retezat, dar și casa lui din Mesteacăn. O vreme, căsuța lui Siminic a rămas goală și uitată, însă Andrei a început să promoveze locurile și drumeții nu au întârziat să apară. Generos și altruist, Andrei le-a pus casa la dispoziție pe timp de vreme rea, fără niciun ban. S-a mulțumit să primească de la turiști: recunoștință, zâmbete și marea mulțumire că fosta căsuță a bunicului prindea viață, bucurând cu o panoramă de vis serile și diminețile celor care urcau până pe acoperișul norilor. Astăzi, Andrei Păran și-a făcut timp pentru a spune, pentru cititorii REPLICA, una dintre cele mai simple și frumoase povești ale turismului românesc.

Jurnalist ADA BERARU: În 1972 bunicul tău, moș Siminic, cunoscut de prieteni ca Dumuță, cobora de la Mesteacăn (comuna Răchitova), la Hațeg, pentru ca fiica lui, Angelica, mama ta, să poată merge la școală. În urmă cu 30 de ani te bucurai când, împreună cu bunicul, urcai la Mesteacăn și dormeai în fân uscat. Cum, când și, mai ales, de ce, s-a hotărât bunicul să îți lase ție casa lui?

Andrei Așa este! În copilărie mergeam atunci când trebuia făcută țuica și îmi amintesc cu drag cum dormeam în vozul culcat, care era plin cu fân. Atunci era destul de greu pentru că nu aveai posibilitatea de a urca cu mașina și urcam tot pe jos, din Răchitova! Și acum urc foarte des pe jos, pe același drum pe care mergeam și atunci. Bunicul meu a murit în August 2012 iar cu 6 luni înainte de a deceda, îmi aduc aminte perfect că a venit la mine și mi-a spus că vrea să mergem la primăria din Răchitova, să treacă casa pe numele meu pentru că el oricum nu o să mai poată merge și pentru că știa cât de mult iubesc natura și probabil pentru încrederea pe care o avea în mine referitor la faptul că doar eu o să mai merg pe acolo în anii ce vor urma. Am plecat împreună cu el și cu tata la primărie și, practice, atunci a fost momentul în care am primit moștenire căsuța.

 

 

Ce povești îți spunea bunicul și în ce fel a contat prezența lui în viața ta?

Îmi povestea foarte mult despre sat și despre viața lor de acolo! Toate amintirile lui din copilărie și din tinerețea lui, erau de acolo. Îmi povestea despre toate familiile din sat, despre cât de frumos era atunci când satul era populat, despre șezătorile de acolo, despre zilele de clacă în care se ajutau unii pe alți, despre treieratul grâului la lumina lunii, foarte multe povesti. Prezența lui în viața mea a contat enorm! De fiecare dată când povestesc despre el sau chiar și acum când scriu, am lacrimi în ochi. Nu știu, am avut o legătură foarte specială cu el, a fost un om foarte blând și bun la suflet. Chiar daca au trecut aproape 10 ani de când a murit, eu sincer nu realizez nici acum, poate chiar din cauza legăturii care a fost între noi! Știu că este peste tot, dar mai ales în Mesteacăn! De aceea cred că și iubesc locul acela atât de mult, pentru că îl simt aproape pe el.

 

Unde locuiești acum?

Momentan locuiesc și în Timișoara și în Hațeg.

Ce profesie ai ales și de ce?

De profesie sunt inginer agronom cu specializare în horticultură și arhitectura peisajul. Am ales facultatea aceea pentru că acolo m-am regăsit ca om în perioada aceea. Atunci când ești iubitor de natură, eu cred că cel mai frumos este să înveți lucruri despre plante și animale. Din 2013 activez în domeniul producției publicitar. Îmi place să las o amprentă pe unde trec. E o satisfacție anume să vezi pe stradă, în restaurante, lucruri făcute de tine!

Cum a apărut ideea de a transforma casa bunicului într-un brand al altruismului, extrem de îndrăgit printre iubitorii de drumeții? Ce au spus părinții tăi?

Ideea mi-a venit în 2017, atunci când am început să curăț terenul și când în fața mea se deschidea o priveliște tot mai frumoasă asupra Țării Hațegului și a Munților Retezat.

În 14 februarie 2018, ziua de naștere a bunicului meu, am creat o pagina de Facebook, ca un cadou cumva pentru el și unde m-am gândit că este locul ideal pentru a împărtăși și cu alți oameni peisajele superbe care se văd de acolo.Iar atunci a fost momentul când au început oamenii să-mi scrie, să le dau detalii despre sat, despre zonă, dacă pot veni cu cortul, dacă pot intra în casă în caz că plouă și atunci am spus că o casă poate prinde viață, doar dacă stau oameni în ea. Și asta a fost tot! La început părinții mei au fost puțin sceptici, dar pe parcurs au văzut că în zone de genul acesta vin în mare parte doar oameni de calitate și drept dovadă am cunoscut oameni foarte faini cu care țin legatura și acum.

Cum au reacționat sora ta la ideea de a transforma casa bunicului în loc gratuit de popas?

Vă dați seama că s-a bucurat!

Multe dintre satele din microregiunea Ținutul Pădurenilor – Țara Hațegului sunt, astăzi, masiv depopulate, iar unele, din nefericire, sunt abandonate în totalitate. Gospodării închegate, încuiate cu cheia și părăsite. Cum stau lucrurile din acest punct de vedere în Mesteacăn?

Depopularea satelor este masivă la nivel de țară, nu doar în județul nostru iar acest lucru este foarte trist dar odată cu pandemia se pare că oamenii și-au dat seama cât de important este să ai un loc unde te poți relaxa în natura și de ce nu chiar trăi. Nu trebuie să uităm de unde ne sunt rădăcinile, iar dacă fiecare dintre noi, care avem un loc cât de mic într-o zonă depopulată, punem mâna și cu ajutorul prietenilor, familie, ne apucăm să curățăm și să readucem căsuțele la viață, abia atunci putem spune că ne iubim țara și pe strămoșii noștri!

La noi în sat oamenii au început în ultimii ani să aibă grijă tot mai mult de gospodăriile loc, dar suntem doar o mână de oameni care urcam constant. Ne bucurăm de fiecare dată când ne întâlnim unii cu alții!

 

Printre mii de locuri de o frumusețe care îți taie respirația, din Piatra Craiului și până în Delta Dunării, ori din Munții Rodnei și până în Apuseni, care sunt atu-urile Mesteacănului? De ce ar trebui să ajungem în vizită în Țara Hațegului, la Răchitova? De ce spun turișii că adoră să vin aici? Ce îi atrage? Ce îi bucură? Dă-ne un motiv (o mie de motive!), chiar și nouă, hunedorenilor, să ne luăm rucsăcelul în   spinare și să pornim spre Răchitova.

Mie îmi place să spun că cea mai frumoasă țară din lume este Țara Hațegului! Sunt foarte multe locuri de vizitat, locuri care te încarcă cu multă energie pozitivă, cu liniște interioară. Turiștii care ajung în Mesteacăn în mare parte, vin pentru peisaj care este unul spectaculos, pentru dragul de a se plimba ca într-un muzeu al satului în aer liber, am întâlnit oameni care au venit să vadă un răsărit sau un apus, am întâlnit oamenii care stăteau pur și simplu la un picnic în poienile cu flori, oamenivin pentru fotografii, fiecare vine pentru plăcerile lui mărunte. Important este să lăsăm locurile așa cum le găsim. Fără gunoaie, fără peturi, ambalaje, etc. Sunt de părere că dacă le poți duce la urcare pline, la coborâre atunci când sunt goale, e doar o chestiune de bun simț.

 

 

Te-ai implicat, deja, în proiecte menite să promoveze Țara Hațegului, ai reușit să incluzi satul bunicului în traseul de ciclism, iar acum vrei să organizezi aici un maraton. Cum l-ai gândit și care sunt șansele de revitalizare a satelor din Țara Hațegului, dar, de ce nu, și din zona învecinată, Ținutul Pădurenilor?

Oamenii frumoși de la Destinația de Ecoturism Țara Hațegului – Retezat, au reușit să includă traseul de cicloturism cu numărul 12, care plecă din Densuș și urmează calea, Răchitova – Valea Ștei – Vf. Văratecu (1.031 m) – Mesteacăn – Vălioara – Ciula Mare – Densuș. Este un traseu de dificultate mare care se parcurge in 7-8 ore, dar care se poate parcurge și pe jos, pe tot parcursul anului. Referitor la maraton, se poate realiza foarte simplu, dar este nevoie de implicare din mai multe părți. Ideea exista și sigur va fi pusă în practică. Șansele de revitalizare a satelor din Țara Hațegului și Ținutul Pădurenilor , există!

Sprijinul trebuie să existe atât din partea oamenilor din comunitatea respectivă cât și a autorităților.

 

Regimul comunist plănuia construirea, la Mesteacăn, a unui centru de recuperare pentru pacienții cu boli respiratorii și neurologice, tocmai datorită aerului curat și a naturii sălbatice, care ar fi adus vindecarea bolnavilor? Crezi că această idee ar putea fi, vreodată, reluată și pusă în practică?

Eu aici vă pot răspunde din punctul meu de vedere, ca pacient cu astm, că locul este unul extraordinar. Până și doamna doctor alergolog care mă are în evidență, a văzut o evoluție incredibilă în ultimii ani, de fiecare dată când merg la control. Mi-e greu să cred că în viitorul apropiat se va întâmpla ceva referitor la centrul de recuperare!

Ce destin intenționezi să îi dai Casei de pe Deal în viitor (“House on the Hill”)?

Nu intenționez să-i dau un destin anume! Momentan mă bucur de ea împreună cu familia, prietenii și toți cei care doresc să-i treacă pragul. Dacă lucrurile vor lua o altă întorsătură, cu siguranță veți afla!

 

 

Care a fost momentul cel mai dificil din viața ta? Cum ai reușit să te reconstruiești/ reinventezi?

Momente dificile au fost multe, sunt și cu siguranță vor mai fi, dar important este cum trecem peste ele și ce învățăm din ele. Iar noi ca oameni ne putem reinventa în fiecare zi, nu doar după un moment anume!

 

Care a fost cel mai fericit moment din viața ta?

Am simți o bucurie imensă când s-a născut nepoțelul meu! Eram la Mesteacăn când am primit vestea, am plâns mult și am mers să „sărbătoresc” cu o plimbare prin sat.

Și apropo, seamănă foarte mult cu bunu’!

 Animalul tău preferat este…

Iubesc toate animalele! Cu atât mai mult cu cât, aici în Mesteacăn pot spune că trăiesc printre ele! Dar mai am o vorbă care spune: „Nu de animale să va fie frică, ci de oameni!”

Care sunt visele tale pentru următorii 20 de ani?

Visul meu a fost ca locul acesta să prindă viață! Acum că a prins, mai trebuie doar să se dezvolte! Și bineînțeles, să am parte de o familie frumoasă!

 

Ce te mâhnește?

Cel mai mult mă mâhnește răutatea oamenilor și indiferența față de semenii lor!

 

Ce te bucură?

Mă bucură fiecare zi în care mă trezesc lângă iubita mea, mă bucură enorm timpul petrecut cu nepoțelul meu, cu sora și cumnatul meu, timpul petrecut cu părinții și prietenii mei. Mă bucură fiecare ieșire cu bicicleta, fiecare tură la ski, fiecare alergare, fiecare plimbare in natură. Daca ai parte de lucrurile acestea în fiecare zi, ai TOTUL!

 

De ce ți-e frică cel mai mult pe lumea asta?

Mi-e frică doar de pierderea celor dragi, pentru că îmi doresc din tot sufletul să petrecem și să fim împreună cât mai mult timp posibil!

 

 

Care este cea mai recentă carte pe care ai citit-o?

Dieta câștigătoare, scrisă de Novak Djokovic!

 

Cum ar fi lumea ideală, văzută prin ochii lui Andrei Păran?

Lumea ideală nu există, cel puțin aici pe Pământ! Dar dacă ar fi să o văd prin ochii mei, aș încep cu schimbarea mentalității! Fără rasism, discriminare și violență. Ar trebui să avem mai multă grijă de noua generație, care acum pare pierdută în tehnologie. Trebuie să facem din școală ceva cu adevărat folositor, nu o groază de informație care sfârșește prin a nu folosi la nimic in cele mai multe cazuri. Sunt prea multe idealuri care nu pot fi atinse, din păcate! Deci, rămân la stadiul de visuri!

 

ADA BERARU

 GALERIE FOTO