Hoții de la cazinoul din Petroșani au fost prinși

Hoții de la cazinoul din Petroșani au fost prinși de polițiști. La sfârșitul lunii septembrie, o angajată a unui cazinou din Petroșani a fost amenințată cu un cuțit de către o persoană cu o cagulă pe față, care a furat peste 30.000 de lei, bani proveniți din încasări. Polițiștii au descoperit că cel care a agresat-o pe femeie avea și un complice.

”În urma activităților investigative întreprinse de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Petroşani,  cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-a reuşit identificarea persoanei care, în data de 28.09.2017, în jurul orei 06:00, prin amenințarea cu un cuțit, a deposedat-o pe angajata unei  săli de jocuri din Petroşani de suma de 30.000 lei.

Acesta este un tânăr din Aninoasa, în vârstă de 20 de ani, şi este cercetat şi pentru că marți, 10 octombrie a.c., în jurul orei 03.05, după ce a pătruns într-o sală de jocuri aparținând unei societăți comerciale din Oradea, purtând pe cap o cagulă, ar fi amenințat casiera cu un pistol și ar fi solicitat banii din casierie. Acesta nu a reușit însă să sustragă bunuri sau valori, întrucât angajata societății a ieșit din sala de jocuri și a strigat după ajutor, cel în cauză fugind de la fața locului.

Același tânăr este bănuit de polițiștii orădeni că tot marți, 10 octombrie a.c., în jurul orei 05.25, ar fi pătruns în aceeași modalitate într-o altă sală de jocuri aparținând unei societăți orădene, însă nu a reușit să sustragă nici de acolo bunuri sau valori, întrucât una dintre angajate a reușit să activeze butonul de panică.

Cel în cauză a fugit de la fața locului, însă a fost prins cu operativitate de polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea, la aproximativ 5 minute de la comiterea celei de-a doua tentative.

Polițiștii orădeni au descoperit asupra sa atât cagula, cât și pistolul, unul de tip airsoft, folosite pentru comiterea faptelor.

Polițiștii bihoreni  l-au reținut pe cel în cauză pentru 24 de ore, iar miercuri, 11 octombrie a.c., l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și la Judecătoria Oradea, cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Poliţiştii hunedoreni au stabilit că tânărul de 20 de ani arestat la Oradea a fost ajutat la comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată din Petroşani de un tânăr de 24 de ani, din municipiul Petroşani, care l-a așteptat în zona săvârșirii faptei și l-a transportat cu un autoturism, ulterior suma de bani sustrasă fiind  împărțită de cei doi.

Complicele a fost depistat tot pe raza municipiului Oradea, fiind preluat de o escortă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara și  predat polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Petroșani”, se precizează într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

Miercuri, complicele în cazul tâlhăriei a fost arestat pentru 30 de zile.

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *