Hoții au pus în pericol siguranța în trafic. Au fost furate sisteme de iluminare de la granița dintre două județe

Persoane necunoscute au furat sistemele de iluminare montate în urmă cu mai puţin de o săptămână pe insulele care au rolul de „calmare” a traficului rutier, montate pe DN 1, la graniţa dintre judeţele Braşov şi Sibiu. Direcţia Regională de Drumuri Braşov face apel la cetăţeni să ofere informaţii pentru prinderea autorilor, iar Poliţia Braşov anunţă că face, la rândul său, verificări.

„Din păcate ansamblurile de iluminare a insulelor de calmare de pe DN1 nu au rezistat nici o săptămână. S-au furat modulele de alimentare (compuse din baterii şi panouri solare) de pe 4 astfel de insule între Braşov şi limita cu judeţul Sibiu. DRDP Braşov a depus plângere penală în acest caz, dar autorii vor fi foarte greu de identificat. Tocmai din acest motiv vă rugăm să ne ajutaţi cu orice fel de informaţie despre ce s-a întâmplat sau cine ar fi putut să comită fapta”, au transmis, joi, pe Facebook, oficialii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov.

Ei au menţionat că semnalizarea din zona insulelor de calmare este un element important de siguranţa circulaţiei, iar deteriorarea ei poate duce la pierderea de vieţi omeneşti.

În 20 ianuarie, Direcţia de Drumuri Braşov anunţa că montează semnalizare luminoasă pe 28 de intersecţii şi insule de calmare a traficului.
Conform oficialilor de la Drumuri, valoarea unui ansamblu de semnalizare care include bateria, panoul solar şi stâlpul este de aproximativ 7.000 de lei. Pe cele patru insule au fost sustrase doar bateriile şi panourile solare.
Poliţia Judeţeană Braşov a anunţat că instituţia a deschis un dosar penal în urma furturilor.
„Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor”, a transmis IPJ Braşov.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *