Hoți tineri, victime minore
La data de 05.12.2017, în urma unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului Hunedoara, poliţiştii hunedoreni au identificat patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 22 ani, toţi din municipiul Hunedoara, faţă de care vor efectua cercetări cu privire la comiterea mai multor infracțiuni de furt și tâlhărie.
Potrivit probatoriului, faptele ar fi fost comise în cursul lunilor noiembrie și decembrie 2017, pe raza municipiului Hunedoara, atât pe timp de noapte cât și pe timp de zi. Poliţiştii au stabilit că cei patru tineri, purtând glugi trase pe cap și având fețele acoperite cu eșarfe, au acostat mai multe persoane pe care, prin exercitarea de violențe, le-au deposedat de bunuri de valoare, în special telefoane mobile și bani.
Victimele nu erau alese la întâmplare: acestea erau urmărite și proveneau din rândul minorilor, în special elevi cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, care erau preluați în momentul în care ieșeau de la școală și din rândul persoanelor ce obișnuiesc să consume cantități mari de alcool. Cei patru își atacau victimele din spate, după ce le forțau să meargă în locuri izolate le deposedau de bunuri și bani.
Astfel, au fost sustrase 8 telefoane mobile cu o valoare totală de aproximativ 8.000 lei (prejudiciu recuperat parțial) și 750 de euro (sumă recuperată integral).
În urma cercetărilor efectuate, au rezultat indicii că cei patru hunedoreni ar mai fi comis şi alte fapte de acest gen, activitatea infracțională a acestora urmând să fie documentată de poliţişti, în cadrul anchetei aflate în derulare.
Cei patru au fost reținuți pentru o perioadă de 24 ore și depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă.
Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi măsuri de precauţie, mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate. Nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă. Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa din zona de influenţă a acestuia. Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi astfel şansele de identificare, prindere şi pedepsire a agresorului.
Biroul de presă al IPJ Hunedoara