Doi hoți cu fețele acoperite au fost reperați de un polițist aflat în timpul liber

După miezul nopții, un polițist aflat în timpul liber a observat doi bărbați, cu fețele acoperite, care încercau să intre prin efracție într-un magazin din Deva. Polițiștii ajunși la locul faptei au prins în flagrant pe unul dintre infractori, iar al doilea, care între timp a reușit să fugă, a fost depistat la scurt timp pe raza localității Călan.

„La data de 05 februarie 2024, în jurul orei 00:50, un polițist aflat în timpul liber a observat faptul că doi bărbați (având fețele acoperite) încearcă să pătrundă prin efracție în incinta unei societăți comerciale.

În cel mai scurt timp, la locul indicat s-au deplasat polițiștii Biroului Ordine Publică Deva, care au surprins în flagrant, în incinta punctului de lucru aparținând unei societăți comerciale, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din orașul Călan, care a fost condus la sediul Poliției, pentru continuarea cercetărilor.

Polițiștii au stabilit că tânărul, împreună cu un bărbat de 32 de ani, din Călan, s-au deplasat pe raza municipiului Deva cu scopul de a sustrage țigarete din incinta unui magazin alimentar. Bărbatul de 32 de ani nu a intrat în magazin, reușind să părăsească zona înainte de sosirea polițiștilor, însă a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan, pe raza orașului Călan, și condus la sediul Poliției Municipiului Deva, pentru audieri.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, față de cei doi bărbați, care urmează a fi prezentați magistraților, în vederea dispunerii măsurilor legale”, informează IPJ Hunedoara.

 

 foto: ilustrativ

Un comentariu la „Doi hoți cu fețele acoperite au fost reperați de un polițist aflat în timpul liber

  • 5 februarie 2024 la 13:55
    Permalink

    Buna ziua !
    Referitor la stirea de mai sus, cred ca ar fi fost important de mentionat ca politistul care a reusit sa ii prinda in flagrant pe cei doi hoti este politist in cadrul Politiei Municipiului Deva , Biroul Investigatii Criminale .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *