Horia Mihail și Turneul „Pianul călător” revin la Deva

Horia Mihail – Turneul „Pianul Călător”, ediţia a zecea, în aer liber, din 24 iunie

Pe 24 iunie, pianistul Horia Mihail porneşte la drum în turneul său naţional pentru a zecea oară. „Pianul călător” va cânta în 2020 în aer liber, online şi on air, pentru un public dornic de emoţie live după o primăvară îngheţată, pentru un public care aşteaptă ca muzica clasică să revină la viaţă. Horia Mihail va cânta din 24 iunie în întreaga ţară, cu un repertoriu marcând aniversarea Beethoven 250, pe clapele pianului călător.

Concertele vor avea loc între 24 iunie şi 5 iulie, în aer liber, în mai multe oraşe din ţară, unele dintre acestea gazde ale pianelor călătoare. Anul acesta, turneul “Pianul călător” a ajuns la ediţia cu numărul 10, aşa cum era poate greu de prevăzut atunci când a început totul, în 2011, pornind de la o poveste găsită în cărţile de istoria muzicii, cea a turneului lui Franz Liszt din 1846-1847 prin ceea ce avea să devină mai târziu România.


Pianul Călător – revine la Deva !
29 iunie 2020, ora 19.00 – Esplanada Pro Arte plein air a Colegiului Național Decebal Deva.
Esplanada ProArte de la Colegiul Național „Decebal” Deva, spațiu generos ce a găzduit chiar și Cantata Carmina Burana, este și de această dată locul pentru întâlnirea cu Horia Mihail și lucrările ce vor marca aniversarea Beethoven 250!
Invitatiile pentru eveniment se pot obtine de la Centrul Cultural Dragan Muntean Deva.

Începând din 2011, Horia Mihail a vizitat zeci de oraşe din ţară însoţit de pianul călător sau cântând pe pianele din oraşele în care a ajuns. Acum, pianele călătoare puse la dispoziţie de Radio România, sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman, dar drumul lor a fost mai lung şi, uneori fără să se oprească mai mult de o seară, a trecut prin multe oraşe care încă au nevoie de piane de concert.

“Pianul călător a reprezentat practic o reinventare a mea din punct de vedere profesional şi nu numai, fiindcă, dacă îmi aduc bine aminte, în 2010, înainte de prima ediție a Pianului călător, aveam la activ un singur recital solo într-o perioadă de 10 ani, poate chiar şi mai mult de 10 ani. Așa că a fost în primul rând o provocare pe care am acceptat-o şi care s-a dezvoltat în timp într-un fel de a fi din punct de vedere profesional. Mai mult decât atât, Pianul călător a devenit un brand, apreciat de tot mai mulți oameni, lucru care m-a făcut să îmi dau seama că ceea ce facem este bine. Categoric a existat acel moment de creștere, plecând de la idee până la realizarea primului turneu. Până la urmă, turnee se tot fac si s-au tot făcut. Este vorba de un concept puţin altfel decât ceea ce făceau pianiștii sau muzicienii în general. Țin minte că în 2011, după ce am pornit împreună de la ideea călătoriilor lui Franz Liszt – comparația cu el este forţată, fiindcă Franz Liszt a fost şi va rămâne un nume de anvergură în istoria internațională a muzicii – am profitat de exemplul lui ca să aduc un fel de replică sau motivație pentru acel prim turneu. Apoi, lucrurile au venit oarecum firesc, având în vedere că am primit un feedback excepțional din multe locuri şi de la foarte multe suflete. Am înțeles că au nevoie de ceea ce fac şi am înţeles că prin ceea ce fac aduc bucurie unor oameni.”

În urma acestor turnee, Horia Mihail a publicat patru CDuri la Editura Casa Radio, care reflectă orientările repertoriale prin care a trecut în turneul Pianul călător : Pe urmele lui Franz Liszt, 100 % Beethoven. Romantic sau albumul înregistrat alături de Orchestra Naţională Radio cu Beethoven, Rachmaninov, Lutoslawski.

Unul dintre cei mai dificili ani pentru comunitatea artistică mondială, anul 2020 este unul esenţial şi pentru turneul Pianul călător, iar faptul că ediţia a zecea se va petrece în aer liber este o declaraţie de rezistenţă în faţa presiunilor cărora le sunt supuşi artiştii şi mesajul lor de speranţă în vremurile pe care le trăim.

 

sursă: http://www.pianulcalator.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *