Hidrocentralele din Defileul Jiului, între protecția mediului și securitatea energetică
Proiectul hidrocentralelor din Defileul Jiului, inițiat în perioada comunistă, a fost reluat în 2004 și include două centrale principale, Dumitra și Bumbești, precum și o microhidrocentrală la Livezeni.
Acestea au fost concepute pentru a valorifica potențialul hidroenergetic al râului Jiu, contribuind semnificativ la producția de energie electrică a țării.
În 2017, Curtea de Apel București a decis suspendarea lucrărilor, solicitând o reevaluare a impactului asupra mediului, având în vedere că proiectul se desfășoară într-o zonă protejată Natura 2000.
Recent, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat importanța finalizării acestor proiecte pentru securitatea energetică a României. El a evidențiat că blocarea proiectelor energetice subminează independența energetică a țării și menține dependența de resurse externe. De asemenea, a menționat că investițiile în energie sunt esențiale pentru dezvoltarea țării și pentru reducerea costurilor la facturile cetățenilor.
”Hidrocentralele în execuție, blocate de zeci de ani, au fost și ele ținta câtorva ONG-uri. La Bumbești-Jiu, treapta Dumitra e gata în proporție de 98%. Cei 2% amenință un rac pe care nu l-a văzut nimeni. La Răstolița, aceeași poveste, cu o lostriță în loc de rac. Și tot așa”, a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
În ciuda controverselor, autoritățile și investitorii sunt hotărâți să continue proiectele hidroenergetice din Defileul Jiului, considerându-le esențiale pentru asigurarea unui mix energetic echilibrat și pentru atingerea obiectivelor de tranziție către energie curată.
Monika BACIU