Hațeg: Investiții de peste un milion de lei

Două drumuri din orașul Hațeg vor fi modernizate. Edilii au demarat licitația privind “Proiectare și execuție lucrări de modernizare străzi-str.Horea și str.Progresului”. Contractul are o valoare de 1.051.213 lei. Lucrările sunt finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2014-2020.

Ambele străzi sunt drumuri naționale. Astfel, strada Horea (DN 68), este situată în partea de sud-vest. Aici vor fi executate lucrări pentru amenajarea pietonală, carosabilul nefiind afectat.

“Partea carosabilă existentă este într-o stare bună și nu prezintă degradări semnificative la partea asfaltată. Alei pentru circulațiile pietonale nu există în prezent, ceea ce pune în pericol siguranța pietonilor și împiedică buna desfășurare a traficului din zonă”, arată primarul orașului Hațeg.

Strada Progresului (DN 79) va fi modernizată pe partea pietonală.

“Strada Progresului pe care se dorește amenajarea trotuarelor prezintă o secțiune transversală care este formată din o bandă de circulație auto pe sens, cu o lățimede 5 metri și o zonă de spațiu verde neamenajat până la limita de proprietate. Alei pentru circulațiile pietonale nu există în prezent, ceea ce pune în pericol siguranța pietonilor și împiedică buna desfășurare a traficului din zonă”, mai arată autoritățile din Hațeg.

Firmele de profil pot depune ofertele până în data de 20 iunie.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *