”Salvaţi Copiii”: Notele la Evaluarea Naţională, corelate cu situaţia materială a familiilor. Elevii din cele mai sărace regiuni au cele mai puţine medii peste 5
O analiză realizată de Organizaţia Salvaţi Copiii România cu privire la rezultatele obţinute anul acesta la Evaluarea Naţională arată că elevii din cele mai sărace regiuni ale României au cea mai mică pondere a mediilor de peste 5 la acest examen, în timp ce în Bucureşti şi Ilfov, zone unde rata sărăciei severe e şi de două ori mai mică decât în alte regiuni, s-au obţinut cele mai puţine medii sub 5. În contextul în care notele obţinute de elevi sunt direct legate de posibilităţile financiare ale familiilor acestora, Salvaţi Copiii solicită autorităţilor „măsuri reale de restabilire a accesului egal la educaţie de calitate pentru copiii vulnerabilizaţi de sărăcie”.
Aceştia arată că o corelaţie similară se regăseşte şi pentru regiunea Vest care, „deşi neafectată profund de sărăcie şi deprivare materială severă, se află mult sub media naţională la notele peste 5 (72,7% faţă de media naţională de 76,2%), ceea ce subliniază necesitatea urgentă a atenuării clivajelor socio-economice dintre mediul urban şi cel rural şi a creşterii investiţiilor în infrastructura şcolară şi pregătirea cadrelor didactice din comunele şi satele acestor judeţe”.