Carmen Hărău: “Pentru că voturile minerilor nu mai sunt așa de multe ca în anii 90, PSD i-a uitat pe aceștia în subteran”
Senatorul PNL Carmen HĂRĂU reacționează extrem de dur în privința nepăsării de care a dat și continuă să dea dovadă PSD față de soarta a mii de familii din Valea Jiului și susține că minerii au contat pentru PSD doar în vremurile în care ei au reprezentat un număr mare de voturi ce putea fi înșelate cu promisiuni pentru o viață mai bună:
„Minerii de la Paroșeni și Uricani așteaptă în bezna subteranului ca Guvernul Dăncilă să-și arunce privirea și către ei. Chiar dacă astăzi Viorica Dăncilă a mai organizat o ședință de guvern, doar ca să mai apară la televizor înșurubată într-un fotoliu pe care nu mai are dreptul să-l ocupe, nu am auzit din partea niciunui ministru demis să transmită măcar un mesaj către minerii din Valea Jiului! În timp ce Guvernul demis zâmbea în fața camerelor, zeci de mineri își strigă disperarea din adâncul pământului. În timp ce mare parte dintre foștii minștri PSD își planifică vacanțele de Crăciun, sute de mineri știu că vor rămâne fără loc de muncă și fără niciun fel de drepturi de protecție socială, de care alți ortaci au beneficiat în trecut, atunci când li s-a închis exploatarea minieră. Vina sărăciei în care vor fi aruncate sute de familii o poartă numai Guvernul Dăncilă, care a uitat complet și cu un cinism greu de descris să prelungească prevederile Ordonanței de urgență nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare. Am toată încrederea că unul dintre primele acte pe care le va semna Guvernul Orban va fi referitor la acordarea unor drepturi pentru minerii din Valea Jiului, care de la sfârșitul anului vor rămâne fără loc de muncă și fără venituri.”
Eleonora-Carmen HĂRĂU
Senator PNL