Guvernul va adopta vineri un proiect de hotărâre care să asigure decontarea continuă a serviciilor medicale
Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de vineri, de la ora 13.30, un proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea capitolului XVI din anexa nr. 2 la hotărârea Guvernului 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019.
Actul normativ poate fi accesat AICI.
Proiectul de hotărâre prevede, conform notei de fundamentare, prelungirea valabilităţii până la data de 31 martie 2021 a mai multor măsuri, printre care:
„- acordarea şi suportarea din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a serviciilor medicale şi medicamentelor pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României;
– contractarea de către casele de asigurări de sănătate a întregii sume alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu destinaţie servicii medicale spitaliceşti;
– menţinerea modalităţii de decontare lunară pentru unităţile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitaliceşti, în regim de spitalizare continuă, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrului I 2021;
– decontarea la nivelul realizat a serviciilor acordate de unităţile specializate, care furnizează consultaţii de urgenţă la domiciliu şi transport sanitar neasistat, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat;
– posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice, pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 după externarea din spital, precum şi pentru pacienţii diagnosticaţi cu unele boli cronice cu impact major asupra stării de sănătate a pacienţilor;
– decontarea la nivelul realizat a serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu şi serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat;
– decontarea serviciilor medicale acordate de sanatoriile/secţiile sanatoriale din spitale, care desfăşoară activitate, la nivelul indicatorilor realizaţi în limita valorii de contract, dacă se acoperă cheltuielile efectiv realizate sau, după caz, la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în limita valorii de contract, în situaţia în care valoarea indicatorilor realizaţi este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrului I 2021”.
De asemenea, potrivit proiectului, „pacienţii simptomatici, pentru manifestări clinice sugestive pentru COVID-19, beneficiază de consultaţii, inclusiv consultaţii la distanţă ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, care pot fi acordate de medicii de familie şi de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii/oră. De aceste consultaţii beneficiază toate persoanele aflate pe teritoriul României”.
news.ro