Guvernul se reuneşte în şedinţă astăzi şi ar urma să fie discutat într-o primă lectură proiectul de buget
Guvernul se reuneşte într-o nouă şedinţă, vineri seară, în cadrul căreia ar urma să fie discutat într-o primă lectură proiectul legii bugetului de stat pe anul 2020.
Şedinţa de Guvern este anunţată să înceapă la ora 18.00.
Premierul Ludovic Orban declara, joi, că până luni va decide forma în care va fi adoptat bugetul pentru anul 2020, fiind luate în calcul procedura parlamentară sau asumarea răspunderii. Orban afirma că, în oricare dintre situaţii, orice amendament benefic va fi admis.
El spunea că în cursul zilei de joi urma să fie gata o primă variantă a bugetului pentru 2020 care va fi discutată cu partidele care susţin Guvernul, iar în cursul zilei de vineri va exista o primă lectură a documentului.
Întrebat dacă va angaja răspunderea Guvernului pentru Legea bugetului, Orban spunea: ”Obiectivul nostru este de a reuşi adoptarea bugetului de stat şi a Legii asigurărilor sociale până în 31 decembrie. Dacă constatăm că este posibil să atingem acest obiectiv prin dezbaterea obişnuită în Parlament, vom apela la dezbatere”.
Orban preciza că orice amendament adus Legii bugetului şi care este oportun va fi admis, indiferent de modul în care se a adopta legea.
”Orice amendament benefic pentru care există resurse şi aduce câştiguri pentru economie şi societate va fi acceptat”, spunea Orban.
Întrebat când va decide forma în care va fi adoptat bugetul, Orban anunţa că ”până luni”.
Guvernul mizează anul viitor pe o creştere a veniturilor cu aproape 10%, asemănătoare cu cea din acest an, şi a cheltuielilor cu doar 7,1%, la jumătate faţă de ultimii doi ani, în timp ce economia este aşteptată să crească cu 4,1%, potrivit strategiei fiscal bugetare publicate de Ministerul Finanţelor.
Bugetul pe 2020 va avea cheltuieli totale de 399,2 miliarde de lei şi venituri aşteptate de 358,6 miliarde de lei.
Astfel, veniturile cresc cu 9,8% (10,6% în 2019), iar cheltuielile cu 7,1%, faţă de circa 15-16% în 2019 şi 2018.
În plus, deficitul scade cu circa 5,5 miliarde de lei faţă de 2019, dar se menţine la un nivel de peste 3%, impus prin Tratatul de Maastricht.
”Planificarea bugetară pe anul 2020 şi estimările pe perioada 2021-2022 stabilesc deficitul bugetar ESA în anul 2020 la 3,58% din PIB, urmând ca acesta sa ajungă în anul 2022 la 2,77% din PIB, respectiv o reducere de 0,81 puncte procentuale faţă de anul 2020, încadrandu-se în 2022 în prevederile regulamentelor europene”, se arată în document.
Totodată, cheltuielile de personal, care au pus presiune semnificativă pe buget în ultimii doi ani, îşi reduc dinamica, cu un plus de doar 7,2% faţă de 2019, după creşteri de 19%, respectiv 24% în ultimii doi ani.
Cheltuielile cu asistenţa socială vor creşte cu 14,5% în 2020, la 131,1 miliarde de lei, şi vor reprezenta circa o treime din cheltuielile totale.
În septembrie 2020, Guvernul va mări punctul de pensie cu 40%, un avans care va pune presiune pe buget.