Guvernul pregătește soluţii pentru suplimentarea capacităţii în secţiile ATI

Premierul Ludovic Orban anunţă că Guvernul a pregătit soluţii pentru suplimentarea capacităţii de tratare a cazurilor de COVID-19 care vor necesita asistenţă medicală în terapie intensivă. „Cum ne apropiem de un procent de 80% din capacitatea actuală, deja se pun în mişcare soluţii pentru a creşte capacitatea de tratare”, a declarat primul ministru.

„Deja există pregătite soluţii (pentru creşterea capacităţii în secţiile ATI – n.r). Cum ne vom apropia, să spun, nu de limita maximă a capacităţii actuale de tratare de tratare în secţiile ATI, cum ne apropiem de un procent de 80% din capacitatea actuală deja se pun în mişcare soluţii pentru a creşte capacitatea de tratare în secţiile de terapie intensivă”, a declarat premierul Ludovic Orban, la finalul unei vizite făcute sâmbătă după amiază la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.

Întrebat dacă România va apela la sprijin din partea altor ţări pentru a suplimenta personalul sanitar care tratează pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, şeful Guvernului a afirmat: „Deocamdată nu avem nevoia. Eu îmi doresc să nu ajungem să avem nevoie, dar sunt convins că, dacă vom apela, vom beneficia de sprijin”.

El le-a cerut medicilor implicaţi ”să reziste”, iar celor cărora li se va cere să se implice în gestionarea crizei sanitare „să vină alături” de autorităţi.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, 3.517 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în 24 de ore, cel mai mare bilanţ zilnic înregistrat până în prezent, astfel că numărul total a ajuns la 152.403.

Totodată, s-au înregistrat 59 de decese, bilanţul urcând la 5.358. Un număr de 629 de persoane se află la Terapie Intensivă. În Bucureşti şi în 11 judeţe coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, depăşeşte 1,5.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *