GUVERNUL ORBAN SE ȚINE DE CUVÂNT: Memorandum pentru continuarea mineritului în Valea Jiului
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a transmis reprezentanților minerilor din Valea Jiului că promisiunile făcute de Guvernul Orban la începutul lunii august 2020, legate de viitorul mineritului și al zonei, se împlinesc. Un memorandum privind continuarea activității la minele Lupeni și Lonea a fost deja semnat și va fi aprobat în ședință de guvern.
Sindicaliștii din Valea Jiului, de la Sindicatul Muntele, alături de colegii sindicaliști de la Confederația Națională Sindicală Meridian, s-au întâlnit în 6 august 2020, la Petroșani, cu premierul Ludovic Orban, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, conducerea CEH, prin administratorul special Cristian Roșu, parlamentari PNL de Hunedoara, senatorul Carmen Hărău și deputatul Lucian Heiuș, prefectul județului Vasilică Potecă și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.
Delegația sindicală care a transmis premierului doleanțele minerilor și energeticienilor din Valea Jiului a fost formată din: președintele Sindicatului „Muntele”, liderul de la Mina Lupeni, Darius Cîmpean, împreună cu liderii sindicali de la celelate mine din cadrul CEH, Marian Iriza – EM Vulcan, Adrian Muntean – Termo Paroșeni, Lucian Enculescu – EM Livezeni, Marinel Vrânceanu – EM Livezeni, Cristian Tabarcea – EM Lonea, Alin Sin – președinte executiv Sindicatul “Muntele”, Dori Vezure – secretar general al Sindicatului “Muntele” și secretarul general al CSN MERIDIAN, Dumitru Fornea.
Reprezentanții minerilor afirmă astăzi, într-un comunicat de presă, faptul că Guvernul PNL își onorează promisiunile în termenii conveniți cu acel prilej. Sindicaliștii spun că au încredere că acest parteneriat cu Guvernul Orban va continua la fel de eficient, în beneficiul Văii Jiului.
Vă prezentăm integral conținutul comunicatului de presă al Sindicatului Muntele din Valea Jiului.